- Publicitate -

Sinucidere în cazul tânărului căzut de la etajul 4 în Ploiești

Surse din ancheta deschisă în urma tragicului incident petrecut seara trecută pe strada Erou Marian Moldoveanu din Ploiești au precizat pentru Observatorul Prahovean că prima ipoteză luată în calcul este sinuciderea.

Vă reamintim că, marți seara, în jurul orei 23.00, autoritățile au fost sesizate după ce un tânăr în vârstă 15 ani a fost găsit fără suflare pe strada Erou Marian Moldoveanu din cartierul Vest din Ploiești.

- Publicitate -

Citește și: Un adolescent de 15 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Ploiești

La momentul respectiv, cercetările au indicat faptul că băiatul căzuse de la înălțime. Medicii care s-au deplasat la fața locului au depus eforturi pentru stabilizarea acestuia și l-au transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Din păcate, viața acestuia nu a mai putut fi salvată, decesul fiind declarat la unitatea medicală.

- Publicitate -

„Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Ploiești au fost sesizați, la data de 22 iulie 2025, în jurul orei 22.15, prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o persoană s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unui bloc situat pe strada Moldoveanu Marian din municipiul Ploiești.

La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de poliție și ambulanță, care au identificat o persoană de sex masculin, în vârstă de 15 ani, căzută în zona imobilului.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, au precizat marți seara reprezentanții Poliției Prahova.

- Publicitate -

Aceleași surse au mai precizat faptul că tânărul a decis să-și pună capăt zilelor după o dezamăgire în dragoste.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -