Sâmbătă, 19 iulie 2025, un incendiu s-a produs, după-amiază, la o locuință din comuna Florești, satul Călinești. A ars acoperișul și mansarda. Din fericire nu au fost înregistrate victime.
„La fața locului au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Băicoi, precum și o autocisternă de la Detașamentul Câmpina.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de cca. 250 mp, la nivelul acoperișului și al mansardei. Pompierii au acționat pentru localizarea incendiului, împiedicând propagarea acestuia la locuințele învecinate. De asemenea, au reușit să salveze parterul locuinței și bunuri din interior, pe care le-au evacuat pentru a nu fi deteriorate.
Din fericire, nu au existat victime.
La finalul intervenției, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la un mijloc de gătit cu improvizații, aflat într-o anexă a gospodăriei”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.
