Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și în urma căruia o persoană a fost rănită și transportată la spital a avut loc în această dimineață în zona centrală a Ploieștiului. Evenimentul s-a produs la intersecția străzilor Nicolae Bălcescu și Dr. Nicolae Bagdazar.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate a reieșit că un autoturism, condus de un bărbat de 53 de ani, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 56 de ani.
În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a celui de-al doilea conducător auto.
Acesta a fost transportat la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului și dispunerii măsurilor legale care se impun.
