Salvamontiștii prahoveni au fost solicitați să intervină pentru recuperarea a două persoane de pe munte, pe trasee din Bucegi. În ambele cazuri a fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD.
Prima intervenție a vizat un alpinist, cap de coardă, care, potrivit Salvamont Prahova, a căzut din perete pe un traseu din Costila, suferind un traumatism toracic.
„A fost evacuat cu elicopterul, prin trolierea a doi salvatori montani și transportat la Spitalul Județean de Urgență Brașov”, a precizat Salvamont Prahova.
O a doua intervenție a fost pentru salvarea unei turiste din Germania.
„O turistă din Germania a suferit un traumatism la genunchi, fiind în imposibilitatea de a se mai deplasa pe Jepii Mici.
Echipa de prim răspuns de la Baza Salvamont Baba Mare a ajuns la victimă, i-a acordat primul ajutor medical și a solicitat intervenția elicopterului pentru evacuarea rapidă.
Un salvator montan s-a troliat cu persoana accidentată, care ulterior a fost preluata de ambulanță în Bușteni”, a precizat Salvamont Prahova.
Salvamontiștii prahoveni au intervenit și în cazul unui incendiu puternic care a izbucnit la stâna Cumpătul din Munții Baiului. La stingerea focului au participat Detașamentul de Pompieri Sinaia, SVSU Bușteni și Jandarmeria Montană. (Detalii AICI)
