Șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, a fost astăzi, în control, la Ploiești. Acesta a anunțat că a amendat Primăria pentru gunoiul neridicat de peste o săptămână.
”Primăria Ploiești a fost amendată în cuantum maxim pentru focarul de infecție generat la nivelul întregului municipiu, adică neridicarea gunoiului. Vom face publică amenda diseară. Pe mine nu mă interesează dacă există un litigiu într-o primărie. Pe mine mă interesează ca acel gunoi să nu genereze infecții și șobolani” a declarat șeful ANPC.
Piedone a anunțat că a aplicat amenzi și mai multor comercianți de la Halele Centrale.
Detalii aici: Piedone, în control la Hale: „Ploiești, focar de infecție”
Reamintim că ridicarea gunoiului din Ploiești a fost reluată astăzi de operatorul de salubritate Bin Go Solutions SRL (fostul UWS), deși primarul Mihai Polițeanu susține că acesta nu are dreptul legal să o facă.
În schimb, celălalt operator, Asocierea Brantner -Roeco, cu care Primăria Ploiești a semnat un alt contract, nu poate acționa pentru că nu deține avizele necesare.
Unde a fost cu amenzile lui anul trecut, când gunoiul nu a fost strâns timp de două săptămâni?
L-a trimis Ciolacu să-l ajute pe Nanu să nu piardă ciubucăreala de la Rosal. Ploiestiul are cam 181.000 de locuitori care au fost băgati abuziv in ADI alaturi de 1 municipiu, 10 orase si 90 de comune. Fiecare oras ar trebui sa gestioneze singur capitolul salubritate. Iar Nanu sa comande doar satele si comunele lui ca are atribuțiuni rurale. Îi trebuie neapărat si ciubucareala pentru Ploiești?
Șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone – dupa 65 de abuzuri în serviciu a fost achitat de justitie pentru emiterea autorizației de funcționare a Clubului Colectiv fără a avea autorizație de incendiu – la ce dracu le trebuia?
Normal ca nu-l intereseaza cine ar fi de fapt vinovat! ca doar nu dai in cei care te-au reabilitat si promovat.
Dar are dreptate Șeful ANPC – merita sa fie amendata Primaria Ploiesti din moment ce nu a vrut sa mai continue sa fie prizoniera in ADI Deseuri si pricopsita cu un operator de salubritate ROSAL de toata jena. In plus a lovit la temelie Mafia Gunoielor din Prahova – si asta NU e chiar OK! isi merita amenda, nu?
ADI Deșeuri Prahova – ceva similar cu acele Companii municipale inființate de Gabriela Firea, deci o inventie de sorginte PSD-ista gandita sa nu poata fi controlata direct decat de gasca locala…
Amenda sa o plătească Primarul,este vinovatul principal
Trebuie facut tot posibilul pentru a scapa de acest cartel nenorocit
Cat despre consilierii locali sa nu uite pe cine trebuie sa reprezinte si anume pe noi ploiestenii, nu interesele coruptilor psd-pnl
Nu ne așteptam la nepotrivita decizie a pres CJ . Când municipiul a fost sub gunoaie nu a fost nimeni interesat ( anrsc, apm , cj ) De ce Ploieștiul este orașul care nu s-a dezvoltat deloc ? Cred că din cauza găurilor negre care mănâncă taxele noastre (impozitele ) fara frica de Dumnezeu ( salubritate, transport și altele )
Bravo tuturor pt. opiniile pertinente. Poate reușim să câștigăm și noi odată.
Ati castigat că l-ati ales pe Politeanu !!!