Pe 21 noiembrie, 1880, după decesul unicei sale fiice Maria, domnitorul Carol I al României semnează la Sigmaringen-Germania actul de familie prin care prinţul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, nepot de frate al lui Carol I, devine moştenitor al tronului României.
Principesa Maria (Itty, de la englezescul little), fiica Regelui Carol I și a Elisabetei, s-a stins din viață la vârsta de aproape patru ani, ca urmare a îmbolnăvirii de scarlatină, în cursul unei epidemii care a bântuit capitala. Regele Carol I și Regina Elisabeta nu au mai avut alți urmași.
Principesa Maria a fost înmormântată în grădina Palatului Cotroceni, cu funeralii regale. Au fost primele funeralii ale dinastiei naționale. Pe crucea de pe mormânt a fost înscris un pasaj din Evanghelia după Luca: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme!”
Regina Elisabeta nu avea să mai devină mamă, iar rana pierderii unicului copil nu s-a cicatrizat niciodată. Mai târziu, regina a spus: „Copilul meu este singurul meu poem frumos.“
După moartea fetiţei sale, Regele Carol a scris în jurnalul său: „Religiunea copilului nostru şi limba pe care a vorbit-o au primit pentru noi o nouă sfinţire, căci fiecare cuvânt românesc ne va aminti, de acum înainte, drăgălaşul sunet al dulcelui glas pe care n-o să-l mai auzim niciodată pe lumea aceasta.”
Nimic însă nu i-a putut împiedica pe cei doi suverani din datoria lor către națiune și țară, timp de aproape o jumătate de secol. La mai puțin de un an de la moartea micii principese Maria, Carol I și Elisabeta pun piatra de temelie a Castelului Peleș.
21 noiembrie – evenimente și personalități
1784 – Împăratul Austriei Iosif al II-lea ordonă armatei reprimarea răscoalei țărănești din Transilvania conduse de Horea, Cloșca și Crișan. Răscoala a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperială al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național. A izbucnit la 1 noiembrie 1784, în satul Curechiu, Hunedoara, și s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități.
1854 – S-a născut Papa Benedict al XV-lea (Giacomo della Chiesa), recunoscut ca un papă al dreptăţii, prin eforturile sale susţinute pentru menţinerea păcii.
1877 – Thomas Edison a anunţat inventarea fonografului .
1880 – După decesul unicei sale fiice Maria, domnitorul Carol I al României semnează la Sigmaringen-Germania actul de familie prin care prinţul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, nepot de frate al lui Carol I, devine moştenitor al tronului României. Principesa Maria (Itty), fiica Regelui Carol I și a Elisabetei, s-a stins din viață la vârsta de aproape patru ani, ca urmare a îmbolnăvirii de scarlatină, în cursul unei epidemii care a bântuit capitala. Regele Carol I și Regina Elisabeta nu au mai avut alți urmași.
1887 – A decedat Petre Ispirescu, scriitor şi folclorist român, unul dintre cei mai pricepuţi culegători de folclor („Legende şi basmele românilor”).
1916 – Primul Război Mondial – O mină explodează și scufundă HMHS Britannic în Marea Egee, omorând 30 de oameni. HMHS Britannic (1914) a fost al treilea și cel mai mare vas din trio-ul de nave-gigant al companiei White Star Line, navă soră cu Titanic și Olympic. S-a scufundat în 1916 după ce s-a ciocnit cu o mină. 30 de persoane și-au pierdut atunci viața. Deși White Star Line a negat întotdeauna că a avut această intenție, unele surse susțin că nava trebuia să fie numită Gigantic – ipoteză susținută și de existența în mitologia greacă a trei feluri de ființe supranaturale: olimpieni, titani și giganți. După tragedia Titanic-ului, se presupune că numele a fost schimbat în Britannic. A fost a doua din cele trei nave care au fost numite Britannic.
1917 – stil vechi (4 decembrie, stil nou) a avut loc şedinţa de deschidere a Sfatului Ţării – organ reprezentativ al populaţiei din fosta Basarabie ţaristă. În timpul acestei prime ședințe a fost ales preşedinte Ion Inculeț. În decursul existenţei sale, Sfatul Ţării s-a întrunit în două sesiuni (cu 83 de şedinţe plenare şi două şedinţe particulare). Prima sesiune a fost pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Ţării şi s-a desfăşurat în perioada 21 noiembrie 1917 – 28 mai 1918, iar cea de-a doua sesiune, a fost convocată prin Înalt Decret Regal, ţinându-şi lucrările între 25-27 noiembrie 1918.
1918 – S-a născut Constantin Galeriu, preot, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, paroh al Bisericii „Sfântul Silvestru” din Bucureşti.
1933 – Ion Mihalache devine preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc în urma demisiei lui Al. Vaida–Voievod. Va fi arestat în 1947 şi condamnat la închisoare de comunişti, unde va şi muri, în 1963.
1944 – Al doilea război mondial: Armatele române duc lupte grele în nordul Ungariei pentru cucerirea Munţilor Bukk.
1969 – Preşedintele american Richard Nixon şi premierul japonez Eisaku Sato cad de acord acord în timpul unei întâlniri în Washington, DC, cu privire la revenirea la Japonia a insulei Okinawa începând cu anul 1972. În conformitate cu termenii acordului, Statele Unite își menţin dreptul de a a avea baze militare pe insulă, dar acestea trebuie să fie lipsite de arme nucleare.
1990 – A fost adoptată „Carta de la Paris pentru o nouă Europă”.
2000 – A decedat atletul ceh Emil Zatopek, supranumit „locomotiva cehă”. Emil Zátopek. Zátopek a fost un alergător pe distanțe mari, multiplu campion național, olimpic și deținător de record mondial. În Cehoslovacia era sărbătorit ca erou național. A stabilit 18 recorduri mondiale în probele de 5 000 şi 10 000 metri lungime.
2002 – NATO invită Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia să devină membre.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO în engleză și OTAN în franceză și spaniolă) alianță politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington la 4 aprilie 1949. Actualmente cuprinde 28 state din Europa și America de Nord.
Cum ți se pare subiectul?