O zi normală de lucru pentru personalul medical care asigură serviciile de urgență în cadrul UPU a Spitalului Județean de Urgențe Ploiești. O zi de joi în care ambulanțele încep să sosească de la prima oră a dimineții, iar sala de așteptare devine și ea, ușor ușor, neîncăpătoare. „Sperăm să trecem cu bine și peste astăzi”, îmi spune medicul primar Violeta Tănase, șefa Unității de Primiri Urgențe, cea care îmi vorbește deschis despre bunele, dar și despre relele unei vieți duse contracronometru fiindcă, adaugă aceasta, „dacă medicul urgentist a greşit, cel specialist nu mai are ce consulta“.
O luptă continuă pentru salvarea de vieți. Una în care, de multe ori, fiecare secundă contează iar urgentistul nu are timp. Trebuie să ia decizii rapide, cu întrebări și răspunsuri scurte, fiindcă viața omului atârnat pe o targă sau arcuit de durere nu stă să aștepte în spatele ușilor triajului.
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Ploiești este locul unde ajung cazurile cele mai grave din județ și nu numai
Sunt 16 medici pe urgență, iar organigrama are prevăzute 26 de posturi. Încă 10 sunt medici externi, care fac doar gărzi. În UPU ajung peste 200 de cazuri pe zi, însă, au fost dăți când s-a ajuns și la 300 de bolnavi care au venit la urgențe cu probleme grave, mai puțin grave, sau închipuite. „După ora 14.00, dacă un pacient are nevoie de neurolog sau internist, la noi cam „bate vântul”. Pe astea două specialități e cel mai mare deficit.
Colaborăm cu spitale din București sau Târgoviște și facem transferul sau, dacă, spre exemplu, la Dâmbovița nu au medic de gardă și situația o impune, pacienții ajung la noi. Așa funcționăm. Ori la modul acesta, ori ținem bolnavul peste noapte, sau cât este nevoie, până când ajunge medicul specialist care să se ocupe de caz”, povestește șefa UPU Ploiești, Violeta Tănase, care îmi face, îmi timp ce îmi vorbește, turul compartimentului de primiri urgențe, renovat.
„18 paturi sunt la urgențele majore și 28 la minore, avem trei izolatoare și trei paturi în camera de resuscitare. Într-o zi normală, pe o tură, ne pot veni și 14 urgențe cu risc vital imediat și poate 50 pe minore.
„Din păcate, nici azi oamenii nu înțeleg că noi avem un protocol de triaj cu cinci nivele de prioritate”
„Oamenii cred că dacă au ajuns la urgență, ei trebuie să fie primiți URGENT. Asta indiferent dacă vorbim despre o boală cronică, sau una de cap. Degeaba îi zic omului că între un infarct, un AVC sau cineva care a fost victima unui accident rutier și o…durere de deget sau de măsea, prioritari sunt primii.
Ei cred că se merge pe varianta „primul venit, primul servit”. Și, din această cauză, de multe ori, apar conflictele. Încă nu avem acea cultură a respectului unii față de alții”, îmi mai spune medicul primar Violeta Tănase.
În timp ce îmi arată fiecare încăpere din camera de primiri urgențe, pe lângă noi trec infirmiere care se chinuie să curețe cu mopul suprafețele imense de pardoseală. „Nu prea e igienic, știu. Și munca e colosală. Ne-ar trebui și nouă o mașina automată pentru o curățenie profesională, dar… ne descurcăm cum putem”, îmi mai zice șefa UPU.
Remarc și geamul plin de fisuri din zona triajului. Violeta Tănase îmi anticipează întrebarea. „O doamnă, o aparținătoare dintr-o comunitate de romi a dat cu capul într-un acces de furie. A crezut că așa își face dreptate, că așa se răzbună pe noi”.
În tot acest timp, cât fac turul UPU, în zona triajului forfota e uriașă. Ambulanțele vin cu pacienți unii în stare foarte gravă. Se întocmesc fişele individuale de urgenţă, iar apoi bolnavii sunt preluați și repartizați în funcție de gravitate, fie în zona de urgențe majore, fie în cea de minore.
Pe o targă, de vreo oră, poate și mai bine, așteaptă un bărbat între două vârste. Observ că are un picior amputat, iar fața sa trădează suferință. Înțeleg imediat că aparențele pot fi înșelătoare.
Întreb ce este cu el și mi se răspunde senin: „E abonat la UPU. În ultima lună, cred că e a șaptea sau a opta prezentare. Se ceartă acasă, cu familia, și sună la ambulanță. Chiar săptămâna trecută i-am făcut toate investigațiile posibile și recomandările necesare cu privire la medicația pentru inimă și ce patologii mai are el. Nu a respectat nimic. Cum prinde ocazia sună la 112, iar noi suntem obligați să îl primim”, îmi spune, de data aceasta, Marilena Ghituroiu, asistent social de peste 20 de ani, dintre care, ultimii patru, petrecuți la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul SJU Ploiești.
Ea este, practic, omul care se descrie ca fiind un „intermediar” între medici și aparținători. Este persoana care dă și veștile bune familiilor, dar și pe cele mai puțin bune
În timp ce îmi povestește cum arată o zi din viața ei și a celorlalți patru colegi, asistenți sociali și ei, o femeie trecută de prima tinerețe se apropie, cu ochii în lacrimi. Spune că e din comuna prahoveană Sălciile și nu mai știe nimic de soțul ei, care a fost adus din locația Obor a SJU cu grave probleme pulmonare.
Marilena Ghituroiu încearcă să o liniștească și să o pregătească pentru ce e mai rău, dată fiind starea precară de sănătate a bărbatului. Îmi face semn, într-o secundă de neatenție a femeii, că omul a murit. „Nu am vrut să îi dau eu vestea. O să iasă domnul doctor și îi va spune. Am pregătit-o psihologic pentru varianta decesului, asta ca să evit un șoc”, ne spune asistentul social, care are misiunea ingrată, nu de puține ori, de a calma, cu tact și empatie, familiile disperate ale bolnavilor care ajung în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe.
Aceeași Marilena Ghituroiu spune că mai are un „of”
Alături de colegii săi din UPU nu poate înțelege de ce nu se găsesc o soluții pentru oamenii străzii care ajung să ocupe paturile de la Urgențe absolut inutil. „Sunt aduși, mulți dintre ei, în stare de ebrietate. Nu au unde locui, iar noi, mai ales pe temperaturile acestea, nu îi putem arunca în stradă. Există acel adăpost în Ploiești, dar este doar de noapte. Și uite așa, aceste persoane fără locuință ajung să se cazeze la UPU ca la hotel. Nu e corect față de bolnavii care chiar au probleme grave și au nevoie cu adevărat de intervenții medicale de urgență”.
LA UPU Ploiești, nicio zi nu seamă cu alta. Întreg personalul este afectat de acest „renume” de„ spital al morții” pe care l-a căpătat cel mai mare spital din județ
„E trist, însă, mulți nu realizează că aici din, din toate Prahova și nu numai, cazurile cele mai grave. Oameni trimiși de la alte spitale, unde nu pot fi tratați, ori victime ale accidentelor rutiere, casnice, persoane care au suferit infarct ori atac cerebral… Iar în astfel de cazuri cumplite, la limită, da, se întâmplă să se mai și moară. Dar zilnic reușim să salvăm, deopotrivă, atâtea și atâtea vieți”, încheie șefa UPU, medicul primar Violeta Tănase. Un om de o blândețe rară, care recunoaște că și-a făcut băiatul mare, iar acum a doua ei casă este spitalul, unde în fiecare zi misiunea sa este să ajute cât mai mulți semeni.
Acolo, în locul plin cu drame, suferințe, lipsuri, sirene ce țiuie necontenit, situații limită ce fac diferența, decizii ce trebuie luate la foc automat și cu o viteză de reacție ce nu permite prea mult aer adânc în piept, cu oameni bolnavi, sau mai puțin, pentru care Unitatea de Primiră Urgențe reprezintă salvarea.
Cum ți se pare subiectul?
