Alexandru Pișcan, ploieșteanul care a fost trimit în judecată pentru activitați de spionaj în slujba Federației Ruse, a recunosct acuzațiile și urmează sa primească sentința peste două săptămâni, potrivit ProTV.
Pișcan a confirmat că dovezile adunate de ofițerii SRI și de serviciile secrete militare sunt reale, ce includ și filmările cu tehnică militară descoperite la domiciliul său.
De asemenea, acesta a admis și că a făcut fotografii cu obictive militare din Tulcea, pe care ulterior le-a trimis către un diplomat rus, care a fost declarat persoana non grata.
Pentru că a ales să-și recunoască faptele, urmează să primească o pedeapsă mai mică, de maxim 13 ani de închisoare, pentru fapte de trădare prin transmitere de secrete de stat.
„Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:
a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;
b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, se arată în lege.
Cum ți se pare subiectul?