- Publicitate -

19 iunie – Se naște George Călinescu, unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile

Data:

Distribuie articolul:

În 1899, într-o zi de 19 iunie, se naşte George Călinescu, una dintre cele mai mari valori ale literaturii române. Critic şi istoric literar, eseist, prozator, dramaturg, poet, publicist, traducător, membru al Academiei Române, lui George Călinescu îi aparține realizat capodopera „Istoria a literaturii române de la origini până în prezent” și studii de referință despre scriitori români precum Mihai Eminescu și Ion Creangă.

- Publicitate -

 19 iunie: evenimente și personalități

1906 – Se deschide la Bucureşti, în Parcul Libertăţii [azi, Parcul „Carol I”], „Expoziţia Generală Română” – dedicată împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a principelui Carol I.

1919 – A încetat din viaţă Petre P. Carp, unul dintre întemeietorii ”Junimii”, şeful Partidului Conservator (1907-1912), de mai multe ori ministru şi prim-ministru, critic literar şi traducător;

1930 – Are loc primul zbor cu planorul peste Canalul Mânecii, efectuat de canadianul Robin Beardmore.

- Publicitate -

1941 – Se naşte Irina Petrescu (m. 2013), actriţă de teatru şi film, laureată cu Premiul Academiei Române, cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, cu premii ACIN/UCIN.

1956 – A murit Thomas J. Watson Sr., primul președinte al Companiei IBM; (n. 1874).

1961 – Kuweitul și-a declarat independența față de Marea Britanie.

- Publicitate -

1964 – Senatul Statelor Unite a aprobat Legea drepturilor civile – Civil Rights Act of 1964 , a fost un act legislativ de o importanță deosebită pentru Statele Unite ale Americii, care a eliminat majoritatea formelor de discriminare împotriva afro-americanilor și femeilor, incluzând segregarea rasială. Legea a stopat, de asemenea, și aplicarea inegală a dreptului de a vota și a fi votat

1983 – Se inaugurează podul rutier de la Agigea, cu o lungime totală de 300 de metri, circulaţia desfăşurându-se pe patru benzi.

1991 – A luat sfarsit ocupaţia sovietică din Ungaria.

- Publicitate -

1992 – A început Bătălia de la Tighina . Bătălia a avut loc între 19 iunie și 22 iunie 1992, între forțe ale poliției și unităților noi-formate ale armatei Republicii Moldova, pe de-o parte și garda Republicii Moldovenești Nistreene, Armata a 14-a de gardă sovietică/rusă și voluntari ruși (cazaci) și ucraineni pe de altă parte. Bătălia s-a încheiat odată cu intervenția trupelor armate ruse (mult superioare) de partea forțelor separatiste schimbând raportul forțelor de partea ultimei, după ce anterior forțele combinate moldovene ocupaseră orașul parțial până la Nistru.

1993 – A decedat Sir William Golding , scriitor englez, laureat al Premiului Nobel; (n. 1911).

2001- A fost realizat, pentru prima dată în România și în Europa Centrală și de Est, un transplant de inimă artificială de ultimă generație „Novacor” – un sistem montat la nivelul abdomenului bolnavului (Institutul de Boli Cardiovasculare Fundeni din București).

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Imagini cu puiul de delfin Baby de la unul dintre ultimele lui spectacole din Delfinariul Constanța [VIDEO]

VIDEO: Puiul de delfin Baby, născut în captivitate, a murit la delfinariul din Constanța. Un cititor ne-a trimis imagini surprinse la unul dintre ultimele spectacole în care Baby a încântat asistența cu un program de excepție.

Sala de lupte de la CS Petrolul Ploiești a fost renovată printr-o sponzorizare a Dosco România

Sala de lupte a Clubului Sportiv Petrolul Ploiești a...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Vremea se răcește în România și vin ploile. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile scad și vin ploile, anunță meteorologii, potrivit prognozei actualizate...

Transporturi agabaritice pe ruta Negoiești – Curtea de Argeș

Vehiculele de mare tonaj transportă grinzi.

Peste 150 de candidați din Prahova au luat note sub cinci la Titularizare

Un procent de 19,3% de aspiranți la statutul de profesor au obținut note sub pragul care să le permită măcar posturi de suplinitori

Câte tonete pentru vânzarea biletelor TCE au mai rămas în Ploiești 

Câte tonete TCE mai sunt deschise în Ploiești unde sunt amplasate
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: ”Iubirea este cheia longevității”

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Candidatura lui Mircea Geoană, susținută de Partidul România în Acțiune

Cum se va implica Partidul România în Acțiune la alegerile prezidențiale din toamnă
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Președintele Iohannis a promulgat legea prin care vor putea fi vânați 1000 de urși în doi ani

Legea a fost contestată de numeroase ONG-uri de mediu

Vremea se răcește în România și vin ploile. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile scad și vin ploile, anunță meteorologii, potrivit prognozei actualizate...

Transporturi agabaritice pe ruta Negoiești – Curtea de Argeș

Vehiculele de mare tonaj transportă grinzi.

Peste 150 de candidați din Prahova au luat note sub cinci la Titularizare

Un procent de 19,3% de aspiranți la statutul de profesor au obținut note sub pragul care să le permită măcar posturi de suplinitori
- Publicitate -