- Publicitate -

Întâlnire după 40 de ani la UPG Ploiești. Foști studenți ai Facultății de Tehnologia și Chimizarea Petrolului și Gazelor au trăit emoția revederii

Au fost, ieri, multe emoții într-o sală de clasă a Universităţii „Petrol -Gaze” din Ploiești Motivul? 45 de absolvenţi ai Facultăţii de Tehnologia și Chimizarea Petrolului și Gazelor s-au revăzut la 40 de ani de la terminarea studiilor.  Atmosfera a fost una caldă, iar bucuria revederii  pe măsură.

„Gaudeamus Igitur a vibrat în inimile noastre încă o dată în acest spațiu veșnic tânăr, care a legat un fir nevăzut destinele studenților și profesorilor de altădată. Dintre toate revederile noastre, aceasta pare a fi cea mai încărcată de emoție și duioșie. Nu-i ușor lucru să te întorci în locul unde ai visat, ai vibrat, ai pătimit restanțe, ai exaltat de trimful notelor bune, al celor salvatoare.

- Publicitate -

Dorul de anii de facultate? E dorul de timpul magic dinaintea zborului în lume, de poate cel mai frumos anotimp al vieții noastre. Ne regăsim privind în urmă? Pașii de altădată de purtau prin intrările din stânga Bulevardului București, cu precizie, către amfiteatre, săli de seminar, laboratoare, bibliotecă și, nu în ultimul rând, cămine. Anii studenției noastre au fost irepetabili, încărcați de bucurii și visuri”, este mesajul emoționant al foștilor absolvenți ai UPG Ploiești.

Citește și: UPG Ploiești primește finanțare pentru construcția de spații de recreere și lectură. Ministerul Educației a publicat lista finală a universităților care primesc bani prin PNRR

După 40 de ani, promoția 1984 este mândră să poată spune că, fiecare dintre absolvenți a reușit să aibă o carieră de succes în rafinării din țară, dar și de peste hotare.

- Publicitate -

Deși așteptați erau peste o sută de absolvenți, sala de clasă nu a fost neîncăpătoare. „Au venit azi cei mai sentimentali, mai norocoși, mai puternici. Dintre cei care nu au putut veni, unii au preocupări serioase de sănătate, alți sunt copleșiți de distanțe și probleme”, a măturisit Doina Davidescu, organizatorul evenimentului.

Pentru profesorii trecuți în „amfiteatrul umbrelor”, studenții admiși în 1979, promoția 1984, au ținut un moment de reculegere.

La revederea după patru decenii, absolvenții  s-au bucurat unii de alții, și-au povestit viețile, au râs și, cel mai important, au depănat amintiri din perioada studenției. Cea mai frumoasă perioadă, după cum toți au concluzionat, din viața unui om.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Mihai Polițeanu, reacție dură după acuzațiile PSD: „Se folosesc de tragedii ca să împroaște minciună”

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a reacționat după comunicatul PSD...

Clădire aflată la un pas să se prăbușească peste trecători în centrul Ploieștiului

Una dintre clădirile vechi ale Ploieștiului stă să cadă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -