Doi bărbați de 22, respectiv 42 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, acuzați fiind de faptul că, în cursul zilei de 21 mai, au pătruns în locuința unor persoane din Comarnic pe care le-au agresat fizic.
Pe 22 mai, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Comarnic, au fost sesizați de către un bărbat și o femeie cu privire la faptul că două persoane au pătruns în locuința acestora și i-ar fi agresat fizic.
Din primele verificări, polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că în cursul zilei de 21 mai, în jurul orei 19.30, doi bărbați de 22 și respectiv 42 de ani ar fi pătruns fără drept într-un imobil din orașul Comarnic și ar fi agresat fizic un bărbat și o femeie.
În urma probatoriului administrat față de aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unităţii de parchet pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și violare de domiciliu.