Un accident rutier soldat cu rănirea și fuga șoferului de la fața locului s-a petrecut în această după-amiază, în apropiere de Rafinăria Vega, pe Strada Văleni din Ploiești.
GALERIE FOTO cu mașina implicată în accident la finalul textului
Potrivit IJP Prahova, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Văleni a avut loc un accident rutier în jurul orelor 18.00.
Deplasați la fața locului, din verificări, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Văleni, la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu gardul unei societăți.
Ulterior evenimentului rutier, femeia ar fi părăsit locul accidentului, fiind identificată și depistată la scurt timp, la domiciliul său.
De asemenea, întrucât acuza dureri, aceasta a solicitat sprijinul unui echipaj medical la domiciliu, ulterior fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că femeia nu posedă permis de conducere.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.
Strada Valeni, unde a avut loc accidentul este cea mai mare si lunga strada din municipiul Ploiesti care nu are trpotuare! Si din poza accidentului se observa lipsa trotuarelor!! Pe aceasta strada poate avea loc oricand un accident asa cum a fost la 2 Mai, pe litoral cu mosrtea unor tineri care mergeau pe partea carosabila in lipsa trotuarelor! Cine poarta vina? Eu si ceilalti Ploiesteni credem ca vina o poarta numai administratia si Plomaria acestui municipiu Ploiesti! Veti interveni, ca ziaristi, pentru constructia trotuarelor pe aceasta strada pana la hotarul cu comuna Bucov? Asteptam raspuns!!!