Mesajul Ro Alert emis pe care mulți ploieșteni l-au primit în dimineața zilei de sâmbătă, la ora 1.51, semnala prezența unui urs în zona Rafinăria Rompetrol – Gara de Nord. Ulterior, în mediul online au apărut imagini filmate dintr-o mașină, cu un urs alergând pe strada Romană.
Ploieștenii care au primit mesajul Ro Alert au fost avertizați în privința prezenței ursului în zona de nord-est a orașului. Aceștia au fost sfătuiți să evite zona, iar cei care locuiesc în perimetrul indicat să nu iasă din case.
- Publicitate -
După emiterea mesajului, autoritățile nu au mai comunicat nimic oficial, misiunea fiind monitorizată de IJJ Prahova.
Nici primarul Andrei Volosevici nu a comunicat pe canalele oficiale, fiind însă la curent cu situația.
- Publicitate -
Ursul a dispărut deocamdată, iar autoritățile rămân în alertă.
Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un urs adult, estimat a avea peste 200 de kilograme. Imaginile sunt înregistrate dintr-o mașină, pe strada Romană din Ploiești.
