Șoferii care circulă în Ploiești nu trebuie să fie atenți doar la gropile cu care s-au obișnuit până acum, ci și la cele săpate sau frezate de drumarii care repară în această perioadă carosabilului și pe care le-au lăsat nesemnalizate.
Săptămână a început la Ploiești prin marcarea cu vopsea a gropilor și a zonelor care urmează să fie asfaltate, iar în unele zone drumarii s-au apucat de treabă.
Numai că, aceste lucrări se fac fără ca Primăria să comunice concret străzile pe care se intervine, iar drumarii lucrează în buna tradiție românească. De un termen când plombările vor fi finalizate nici nu poate fi vorba.
Așa se face că, pe mai multe străzi din Ploiești muncitorii au săpat și frezat noi cratere în zona celor existente și le-au lăsat nesemnalizate.
Citește și: Ploieștiul este plin de gropi. Lista străzilor care vor fi plombate în 2024
Șoferii riscă să-și distrugă mașinile sau să provoace evenimente rutiere din neglijența din cauza neglijenței de care dau dovadă muncitorii și a lipsei de comunicare a Primăriei Ploiești.
În ultimele 24 de ore astfel ne-au fost reclamate astfel de situații pe strada Rudului și pe Bulevardul Republicii, în cartierul Albert.
„Pe strada Rudului, pe partea pe care se vine din Barieră spre Centru sunt niște cratere imense, nesemnalizate! Ne rupem mașinile, la propriu, din cauza neglijenței celor care le au făcut și pur și simplu le-au lăsat așa. Ne plătesc daunele provocate la mașini cei de la Primărie? Să știm și noi unde să mergem dacă ni se întâmplă ceva”, este mesajul primit pe adresa redacției alături de fotografia din articol.
Observatorul Prahovean a solicitat Poliției un punct de vedere cu privire la această situație.