- Publicitate -

Un bărbat a murit într-un incendiu la Scorțeni, în Prahova. Focul s-a extins și la a doua locuință [FOTO]

Pompierii prahoveni au fost solicitați să intervină marți dimineața pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două locuințe din Scorțeni.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD și, ulterior, pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost mobilizate și două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina.

- Publicitate -

Flăcările au cuprins o locuință în întregime, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați și s-au extins și la o alta, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.

După stingerea focului, pompierii au găsit, din nefericire, corpul carbonizat la unui bărbat în vârstă de 79 de ani

- Publicitate -

La finalul intrevenției, pompierii au stabilit faptul că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materiale combustibile din preajmă.

Reiterăm o serie de reguli pe care este esențial ca cetățenii să le cunoască și să le respecte pentru a evita producerea unor tragedii:

  • coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;
  • în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;
  • coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Cum a rămas o tânără fără 2500 de lei după un mesaj primit pe whatsapp

Escrocheriile prin intermediul aplicațiilor de mesagerie continuă. O cititoare...

Primele vești bune în criza apei din Prahova. Video exclusiv

La aproape o săptămână de când peste 100.000 de...

Solidaritate. O companie de apă ajută mai multe primării și firme în criza apei

Criza apei din Prahova afectează peste 100.000 de locuitori,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -