- Publicitate -

Cursurile de prim ajutor în școli, respinse. Elevii ar fi trebuit să învețe la biologie cum să intervină într-o situație de urgență

Data:

Proiectul de lege privind introducerea în învățământul gimnazial și liceal a cursurilor de prim ajutor a fost respins. Asta în ciuda unei petiții a societății civile, care a strîns zeci de mii de semnături, prin care părinții au cerut introducerea, urgent, în școli a cursurilor de prim ajutor.  „Fără astfel de ore în școli, orice copil care are un accident, riscă să și moară”,se arată, spre exemplu, în petiția Declic.

- Publicitate -

În primăvara acestui an, o fată de 14 ani, de la o școală din județul Cluj, a murit după ce s-a înecat cu un jeleu. Specialiştii în prim ajutor spun că dacă profesorii, ori colegii ştiau să efectueze manevra Heimlich, copila ar fi putut fi salvată. Iar acesta este doar un exemplu.

Citește și: Manevra Heimlich. Ce facem în caz de axfisiere a unei persoane. Cum procedăm pentru a-i salva viața

Potrivit experților, 8 din 10 români nu ştiu să acorde primul ajutor, lucru care ne duce  pe ultimul loc din Europa când vine vorba de intervenţiile în situaţii de urgenţă. Pentru fiecare minut de întârziere în acordarea primului ajutor, şansele de supravieţuire scad cu 10%.

Citește și: Curs de prim ajutor inedit, într-o biserică din Urlați, organizat de ISU Prahova

Noile legi ale educaţiei au prevăzut implementarea cursurilor de prim ajutor în școli.

- Publicitate -

Programa școlară la materia biologie ar fi trebuit să  să cuprindă și noțiuni de prim ajutor, iar activitățile practice din cadrul acestui curs s-ar fi desfășurat în colaborare cu specialiști din domeniul sănătății.

Proiectul de lege ce conținea măsura a fost respins la Senat, care, în acest caz, a dat votul decisiv din Parlament, după ce fusese adoptat tacit la Camera Deputaților. Astfel, măsura nu va mai ajunge să se aplice, cel puțin în această formă.

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Acest articol este în curs de editare. Vom reveni!

De ce nu se mai deschide anul acesta patinoarul de la Parcul Municipal Vest din Ploiești

Patinoarul de la Parcul Municipal Vest din Ploiești nu...

Lecție despre cum să înveți pentru a-ți transforma pasiunea în afacere – Metchim Green Energy

Campania „Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...

Magazinul Orient din Ploiești, locul unde poți găsi cadoul perfect de sărbători

Dacă sunteți în pană de idei pentru cadouri de...

Am fost să văd Târgul de Crăciun de la Craiova. Prețuri, impresii și imagini

Am vizitat ieri Târgul de Crăciun de la Craiova...
- Publicitate -

Știri noi

„Încalță un copil pentru iarnă”, o campanie derulată de Asociația Veritas pentru oameni

În această lună a bucuriei, iubirii și generozității, Asociația...

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, susține că singura alegere înțeleaptă este Elena Lasconi

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a transmis, joi seară, un...

Protest pro-democrația, în Piața Universității din București: „Libertate! Europa!”

Câteva mii de persoane s-au strâns, joi seară, la...

Ce se întâmplă cu angajații din sistemul medical dacă iese Georgescu președinte

Ce se întâmplă cu sistemul medical din România dacă...
- Publicitate -

Emisiuni

Rezultatele alegerilor parlamentare din Prahova [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Mircea Roșca: ”Dacă îl vreți pe Ilie Bolojan premier, votați PNL!”

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Mircea Roșca, a...

Cum își revine PNL după cutremurul de la prezidențiale? Interviu cu Bogdan Nica

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Bogdan Nica, a...
- Publicitate -

Vox Publica

Ce se întâmplă cu angajații din sistemul medical dacă iese Georgescu președinte

Ce se întâmplă cu sistemul medical din România dacă...

Vrei să-ți spun ce vrei s-auzi? Cum să nu rupi prietenii

Cât de ușor e să îți spun exact ce...

Ce se întâmplă cu românii care muncesc în străinătate dacă iese Georgescu președinte

Ce se întâmplă cu românii care muncesc în străinătate...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

- Publicitate -