Un ploieștean în vârstă de 45 de ani din Ploiești a fost reținut și este cercetat pentr încălcarea ordinului de protecție.
Luni după amiază un copil de 14 ani din Ploiești a cerut ajutorul polițistilor după ce tatăl său, ar fi venit la locul de muncă al mamei, deși pe numele său este emis un ordin de protecție provizoriu.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului și ulterior la domiciliul bărbatului unde acesta a fost identificat și condus la sediul unității de poliție.
Din cercetări, a reieșit faptul că pe numele bărbatului este emis un ordin de protecție provizoriu de către Judecătoria Ploiești, pentru o perioadă de 6 luni, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de fosta soție, locul de muncă și domiciliul acesteia.
Astfel, în baza probatoriului administrat, față de bărbatul de 45 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind ordinul de protecție.