- Publicitate -

Studenții de la UPG Ploiești ar putea beneficia de gratuitate de 90% pentru transportul în comun – PROIECT

Studenții de la Universitatea Petrol – Gaze Ploiești ar putea beneficia de noi facilități pentru transportul în comun. Cel puțin așa prevede noul regulament de acordare a facilităților la transportul public local, proiect care se va afla în dezbatere în viitoarea ședință a Consiliului Local Ploiești.

Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ acreditate, care domiciliază în Ploiești sau care frecventează o unitate de învățământ superior din Ploiești vor beneficia de noi facilități pentru transportul în comun, conform unui nou regulament.

- Publicitate -

Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat în Consiliul Local Ploiești, studenții ar urma să beneficieze de tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport în comun pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 de ani.

Diferența, de 10%, ar urma să fie suportată de fiecare student care beneficiază de această facilitate.

- Publicitate -

Anul trecut, gratuitatea oferită la Ploiești a fost de numai 50% din tariful aprobat pentru transportul în comun.

Proiectul de hotărâre propus să intre în dezbatere la ședința din 28 septembrie 2023.

proiect hotarare Consiliu Local

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -