În acest an nu mai puțin de nouă castele și cetăți din România au primit distincția Recenzia de Aur, printre ele numărându-se și Castelul Peleș din Sinaia.
Potrivit unui comunicat al Google, pentru ediţia de anul acesta, au fost premiate castele şi cetăţi din fiecare regiune a ţării.
Recenzia de AUR: Lista castelelor și cetăților premiate de Google:
Transilvania – Cetatea Alba-Carolina, din Alba Iulia
Bucovina – Cetatea de Scaun a Sucevei, din Suceava
Dobrogea – Cetatea Medievală Enisala, din Enisala
Oltenia – Cetatea Medievală a Severinului, din Drobeta-Turnu Severin
Crișana – Cetatea Oradea, din Oradea
Maramureș – Castelul Károlyi, din orașul Carei
Banat – Bastionul Maria Theresia, din Timișoara
Muntenia – Castelul Peleș, din Sinaia
Moldova – Palatul Culturii, din Iași
Cum au fost stabiliți câștigătorii Recenziei de Aur
Pentru analiză, au fost selectate locaţiile cu un profil verificat şi actualizat în Google Profilul Companiei, din categoriile castele, palate, cetăţi şi fortăreţe. Câştigătorul din fiecare regiune istorică a României a fost locaţia cea mai apreciată din aceste categorii, respectiv cea care a avut cel mai mare număr de recenzii pe Google Maps în regiunea sa şi un rating de peste 4,5 stele.
„Pe Google Maps se găsesc mii de recenzii de calitate, iar adeseori turiştii se inspiră din ele înainte de a decide să viziteze un obiectiv turistic. Mai mult, cele mai noi funcţii AI din Google Maps, precum Immersive View, Rute Ecologice, sau Google Lens, îi pot ajuta pe turişti să se orienteze mai bine în călătoria lor printr-un oraş nou, din ţară sau străinătate, sau să descopere monumente istorice excepţionale.
Castelele şi cetăţile sunt obiective turistice importante şi ne-am bucura ca prin Recenzia de Aur, cât şi prin Google Maps să reuşim să aducem o mai mare vizibilitate asupra monumentelor istorice din România”, a declarat Elisabeta Moraru, Country Director Google România.
Potrivit Google, Castelul Peleș din Sinaia are un rating de 4,7 stele dintr-un număr de 56.614 recenzii, la data realizării prezentului articol.
