- Publicitate -

Cum au fost salvați urșii căzuți în fosa septică din Sinaia

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sinaia au intervenit, în această dimineață, pentru salvarea unei ursoaice căzute împreună cu un pui într-o fosă septică din Sinaia, cota 1400.

- Publicitate -

Conform ISU Prahova, la locul indicat au fost alocate o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.

Odată ajunși la fața locului, pompierii au constatat ca este vorba despre un urs (femelă) căzută într-o fosă septică, acoperită aproape complet de materiile din acesta, care ținea pe creștet puiul, în încercarea de a-l salva. Animalul era agitat.

A fost solicitat sprijinul Jandarmeriei Montane, care a asigurat zona astfel încât turiștii să fie în siguranță, iar lucrători din cadrul operatorului economic care administrează fondul cinegetic din zonă si-au adus și aceștia aportul pentru ca această operațiune să se încheie cu succes.

Până la sosirea unui medic veterinar, pompierii au luat decizia de a coborî în fosă una dintre scările metalice din dotare, în încercarea de determina animalele să o folosească pentru a ieși. Ceea ce au și reușit, mai întâi fiind evacuată ursoaica, ulterior și puiul.

În final, au fost îndreptați spre zona de pădure, pentru a reveni în habitatul lor.

A fost emis și mesaj RO-ALERT, astfel încât cei prezenți acolo sa fie informați despre misiunea aflată in desfășurare.

- Publicitate -

Conform reprezentanților Primăriei Sinaia, proprietarul fosei va fi sancționat, deoarece fosa nu prezintă elemente de siguranță și este un pericol atât pentru animale cât și pentru oameni.

Sondaj Observatorul Prahovean

sondaj volosevici

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Dosar penal pentru transport de material lemnos nedeclarat. Un camion oprit în Sinaia transporta 50 de metri cubi, în acte având 35

La data de 28 septembrie, în jurul orei 22:15, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră...

O femeie din Băicoi, terorizată de lătratul și mizeria câinilor vecinilor săi: „Am apelat la Poliție, la Primărie, li s-a spus să respecte regulile,...

Ce poți face dacă vecinii tăi au mulți câini, iar lătratul animalelor te disperă în miez de noapte? O femeie din Băicoi susține că...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Dosar penal pentru transport de material lemnos nedeclarat. Un camion oprit în Sinaia transporta 50 de metri cubi, în acte având 35

La data de 28 septembrie, în jurul orei 22:15, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră...

Ce explicații au drumarii care au asfaltat peste un câine mort, în apropiere de Sibiu

Când credeați că le-ați văzut pe toate, apare câte un ”Dorel” care ne demonstrează că întotdeauna se poate face mai mult decât ne putem...

O femeie din Băicoi, terorizată de lătratul și mizeria câinilor vecinilor săi: „Am apelat la Poliție, la Primărie, li s-a spus să respecte regulile,...

Ce poți face dacă vecinii tăi au mulți câini, iar lătratul animalelor te disperă în miez de noapte? O femeie din Băicoi susține că...

Alertă portocalie în Gornet, Prahova. 31 de pompieri se luptă să stingă 20 de hectare de vegetație uscată cuprinsă de flăcări

Acționează pentru localizarea și lichidarea acestuia pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte. Intervenția este îngreunată din cauza vântului și a...

A fost demarată procedura de licitație pentru înlocuirea nocturnei de pe Ilie Oană

Uzată moral și fără să mai îndeplinească standardele UEFA și FRF, nocturna stadionului Ilie Oană are nevoie urgentă de reabilitare. După luni de așteptare...
Emisiuni
- Publicitate -

Eveniment inedit la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești: Noaptea Magiei Cărților

Astăzi, 29 septembrie, de la 18:00 la 23:00, Biblioteca Judeteana "Nicolae Iorga" Ploiesti găzduieste a XIV-a editie a Nocturnei Bibliotecilor, intitulată "BIBLIOTECA - SUNET...

Pe 18 octombrie vom afla dacă măsurile fiscale asumate de Ciolacu vor trece de CCR

Curtea Constituțională a României a luat act de sesizarea depusă de USR și Forța Dreptei, formațiuni politice care reclamă mai multe încălcări ale prevederilor...

Vouchere educaționale pentru preșcolarii și elevii din Ploiești. Termen limită pentru depunerea cererilor

Preșcolarii și elevii din ciclurile primar și gimnazial din Ploiești pot beneficia, în anul școlar 2023 - 2024, de un voucher educațional în valoare...

Rețeaua de canalizare din comuna Valea Călugărească se va extinde în patru sate

Proiectul privind extinderea rețelei de canalizare din comuna Valea Călugărească în satele Darvari, Pantazi, Coslegi, Radila va fi implementat prin fonduri europene. Primăria comunei Valea...

Fotomodel celebru din București, arestat pentru viol, lipsire de libertate, lovire și alte violențe

Un fotomodel cunoscut a fost arestat peventiv pentru 30 de zile după ce o femeie a reclamat că a târât-o într-un apartament din centrul...
Emisiuni
- Publicitate -