O tragedie s-a produs, noaptea trecută, la Spitalul Municipal Câmpina. Din primele informații, un pacient s-a aruncat de la etajul al treilea.
La impactul cu solul, acesta a decedat.
Deocamdată nu se cunoaște motivul pentru care persoana respectivă a ales să-și pună capăt zilelor.
Poliția a demarat o anchetă.
Se pare că pacientul suferea de o boală gravă și nu era la prima tentativă de suicid.
Vom reveni cu detalii.
UPDATE Comunicatul IPJ Prahova:
La data de 21 iulie a.c., în jurul orei 2.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați prin apel 112 de către un reprezentant al unei unități medicale cu privire la faptul că un pacient s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unității în cauză.
În baza sesizării polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Șotrile.
Ulterior, personalul medical a declarat decesul bărbatului fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.
Din primele verificări, nu au rezultat suspiciuni de comitere a vreunei infracțiuni contra vieții, cu intenție.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.