Doi pui de pisică, abandonați și salvați de polițiștii prahoveni, își caută stăpâni. Cei doi pisoi au aproximativ o lună și jumătate.
„Suntem ai nimănui și avem nevoie de-un stăpân…” își încep reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Prahova comunicatul de presă pentru mediatizarea acestei situații.
„În această lună, este al doilea caz în care polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Prahova găsesc pui de pisică fără adăpost, cărora le-ar fi foarte bine într-o familie adoptivă, grijulie și care să iubească animalele.
Primul pui de pisică „ieșit în calea lor” și-a găsit stăpân chiar printre colegii noștri, fiind adoptat de o polițistă.
Acești doi pisoiași au fost găsiți în cadrul unei acțiuni într-o comună din județ, sunt mascul și femelă, au aproximativ o lună și jumătate și au mare nevoie de un cămin.
Până atunci, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor vor avea grijă de ei, monitorizându-le starea de sănătate care tinde să fie din ce în ce mai bună, ei locuind, temporar, chiar la ei în birou.
Ne dorim să găsim stăpâni micilor feline jucăușe, motiv pentru care, vă invităm să-i cunoașteți.” au transmis reprezentanții Poliției Prahova.
Persoanele care vor să-i adopte se pot adresa telefonic la următorul număr: +40 753 136 582
