Descoperirea a fost făcută în cursul zilei de sâmbătă, de femeile de serviciu, care au încercat în zadar să deschidă ușa blocată a unei toalete de pe Aeroportul Henri Coandă. Au decis să solicite imediat ajutor și așa a fost posibilă salvarea femeii.
Femeia în vârstă de 39 de ani avea asupra eu un cuțit cu lama de aproximativ 10 centimetri. Se tăiase la mâini și la gât, în tentativa de a se sinucide.
Din fericire, femeile de serviciu și-au dat seama că ceva este în neregulă în spatele ușii din toaleta blocată.
Polițiștii chemați de urgență au spart ușa și au reușit salvarea femeii.
Din primele date se pare că aceasta se afla sub efectul unor medicamente antidepresive foarte puternice. Cercetările continuă pentru clarificarea împrejurărilor în care femeia a decis să recurgă la acest gest disperat.