- Publicitate -

Parcare ilegală amenajată în cartierul Albert din Ploiești de proprietarul unui restaurant

Administratorul unui restaurant din cartierul ploieștean Albert este cercetat penal după ce a amenajat ilegal o parcare destinată clienților.

Parcarea ilegală a fost descoperită marți de polițiștii care efectuau un control la sediul societății.

- Publicitate -

Potrivit IPJ Prahova, la data de 28 martie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în urma verificărilor efectuate la sediul unei societăți comerciale de pe Bulevardul Republicii din municipiu, au constat faptul că administratorul unității ar fi întreprins măsuri în vederea amenajării unei parcări pe terenul adiacent, fără întocmirea documentelor prevăzute de lege.

În urma verificărilor, a rezultat că bărbatul ar fi realizat lucrarea în cauză fără a avea la bază autorizația de construcție și aviz emis de poliția rutieră.

- Publicitate -

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii, ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Mărturia tatălui fetei sechestratate din Prahova: „Ne temem că vor veni peste noi”

Observatorul Prahovean publică în exclusivitate un interviu cu tatăl...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -