Traversăm o perioadă tulbure, marcată de o serie de știri false, menite să inducă panica în rândul populației. Aceste știri sunt în strânsă legătură cu războiul de la este de România.
În cursul acestei zile au apărut în spațiul public imagini despre care s-a susținut că sunt de actualitate, afirmându-se că este vorba despre sistemele de apărare antiaeriană româneşti care s-ar îndrepta către Republica Moldova.
Imaginile sunt din 2022!
MApN: ”Sisteme de apărare antiaeriană românești prezente în anul 2022 la repetițiile pentru Ceremonia militară de Ziua Națională a României, prezentate în mod fals ca îndreptându-se în prezent către granița cu Republica Moldova.
Mai multe informații aici: https://inforadar.mapn.ro/tema32/index.php
Ministerul Apărării apreciază că există şi o ”parte pozitivă şi încurajatoare a acestei situaţii” – ”mulţi dintre utilizatorii care au postat comentarii la această postare au observat că materialul video este, în fapt, o înregistrare veche, au indicat corect şi locaţia reală (Alba Iulia) a filmării, fiind chiar apeluri către utilizatori să nu (re)distribuie aceste informaţii false”.