Un bărbat de 35 de ani s-a ales cu permisul suspendat și cu o amendă de 1305 lei după ce a fost prins conducând cu… 154 km/oră pe Centura de Vest Ploiești.
Weekendul a început, iar zăpada care își face simțită prezența la munte cheamă pe toată lumea în stațiunile turistice de pe Valea Prahovei. Ce-i drept, pe unii mai repede decât pe alții.
Pe Centura de Vest a municipiului Ploiești, în urma cu puțin timp a fost depistat un conducător auto care a încercat să fure startul, spunem noi.
Pe un sector de drum unde limita este de 100 de km/h, prahoveanul în vârstă de 35 de ani a apăsat mai tare pedala de accelerație, fiind înregistrat conducând cu viteza de 154 de km/h.
Pe lângă faptul că azi nu mai poate ajunge de unul singur la destinație deoarece, pentru 90 de zile va fi pieton sau pasager, s-a ales și cu o sancțiune contravențională conform OUG nr.195/2002 în valoare de 1.305 lei.
”Este weekend, și tocmai din acest motiv controalele în trafic sunt intensificate. Polițiștii Prahoveni acționează cu aparatele de înregistrare a vitezei pentru ca toată lumea sa ajungă în siguranță la destinație.”, este mesajul polițiștilor prahoveni pentru cei grăbiți.
