6 lei pentru 5 kilometri parcurși. O singură stație. Din nou, călători nemulțumiți de majorarea abuzivă a prețului la bilete, pe rute foarte scurte. De data aceasta este vorba despre prahovenii care fac naveta pe traseul Mizil -Vadu Săpat.
Navetiștilor li se pare că sunt, pur și simplu, jecmăniți de către operator, firma Elbus Tour SRL, cu sediul în Ploiești.
„Nu este corect. 6 lei pentru 5 kilometri. De la Mizil la Vadu Săpat. Adică o stație. Din bariera Bucov până la Mizil, biletul de călătorie costă 11 lei. Impropriu spus bilet, pentru că puțini sunt pasagerii care îl văd. Șoferul nu dă legitimație de călătorie decât dacă te urci la capăt de linie (adică din barieră). Dacă te ia de pe traseu, din altă stație, banii îi intră lui în buzunar. „Uită” să mai dea bilet. Cum se numește asta? Șpagă, mită? Nu. Doar prosteală pe banii noștri”, ne-a relatat un cititor navetist.
Citește și: Consiliul Județean Prahova decide soarta transportului județean de călători. Navetiștii sunt primii așteptați să își exprime opinia
Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții societății de transport Elbus Tour. SRL Până la ora publicării acestui material, nimeni din conducerea firmei nu a putut fi contactat în vederea exprimării unui punct de vedere referitor la reclamațiile navetiștilor.