- Publicitate -

Localnicii din Păcureți stau fără apă de 11 zile. „Am ajuns să topim zăpadă, în scop menajer. E umilitor!”

Comuna Păcureți a rămas fără apă potabilă. De 11 zile, spun oamenii, au de suferit din această cauză. „Sunt oameni vârstnici care nu se pot descurca. Sunt copii… Am ajuns să topim zăpada de pe drum pentru a o folosi în scop menajer. Este umilitor”, ne-a precizat un cititor. Primarul localității are explicația pentru situație: „s-a stricat pompa pentru alimentare, am reparat-o, iar azi dimineață, altă belea: am găsit doi rulmenți sparți la motorul care pune pompa în funcțiune”.

Situația este cu atât mai grea cu cât, la Păcureți, populația este formată din mulți oameni în vârstă. Oameni care nu mai au puterea, fizic vorbind, să care apa cu bidoanele de la fântâni. Ori care nu au bani pentru a procura apă îmbuteliată de la magazin.

- Publicitate -

„Nimeni nu ne spune despre ce este vorba și cât va mai dura această situație. De ce a fost sistată sistarea alimentarea cu apă a comunei. Sunt oameni bătrâni la noi în comună,  familii cu copii, care au ajuns să topească zăpada pentru nevoile de zi cu zi. În ce lume trăim?!”, a mai precizat cititorul nostru.

Citește și: Localnicii dintr-un sat prahovean se plâng că în loc de apă potabilă, la robinete le curge apă cu nisip

Primarul din Păcureți, Grigore Andreescu, spune că mâine, (n.r. 3 februarie), în ședință de CL va fi supus aprobării proiectul privind delegarea gestiunii serviciului de apă către HidroPrahova. „Nu avem contract cu operatorul de apă, distribuția apei potabile se face prin această societate, dar mâine, așa cum spuneam, vom delega serviciul, în urma ședinței de Consiliu Local.

- Publicitate -

În ceea ce privește problemele apărute, s-a spart o pompă care era foarte veche. Am reușit să o reparăm, dar am dat de altă belea: am găsit doi rulmenți sparți la motorul care pune pompa în funcțiune. Acum, eu asta fac: caut rulmenți. Nu știu când se va da drumul la apă, sper cât mai repede”, a precizat primarul din Păcureți.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

O strategie de milioane de euro: cum este fabricată nostalgia pentru Ceaușescu

Observatorul Prahovean publică un interviu cu Didona Goanță -...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -