Un autobuz în care se aflau 50 de persoane a luat foc în timp ce se deplasa de DJ 102L în Prahova, între Bălțești și Măgurele.
Din fericire, la întreagă scenă a fost martor Câmpeanu Daniel, un pompier din cadrul ISU Prahova care se afla în timpul liber.
Citește și: Un autobuz a luat foc în Măgurele
Fără să stea prea mult pe gânduri, acesta a sărit în ajutorul șoferului și a reușit să stingă incendiul izbucnit la motorul mijloculului de transport folosind cinci stingătoare.
Totodată, pompierul a reușit și să deconecteze contacul general, limitând astfel posibilitatea de extindere a focului.
Cei 50 de călători au reușit să coboare singuri din autobuz fără să sufere vătămări.
Câmpeanu Daniel este plutonier adj. la Detașamentul Vălenii de Munte, iar prin intervenția promptă a câștigat astăzi titlul de „erou al zilei”.
În sprijin ISU Prahova a trimis la fața locului o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
Pe toată durata intervenției traficul rutier a fost dirijat de polițiștii rutieri, autobuzul blocând o bandă de circulație.
