A fost un cântăreț care s-a bucurat de succes, mai ales în anii 90. Pentru o perioadă a activat ca solist vocal al celebrei trupe Compact Cluj, apoi a ales cariera solo. Mircea Rusu a devenit celebru cu două piese, Omul bun și pomul copt și Verde înrourat, una dintre ele fiind imnul partidului (PD), condus la acea vreme de Petre Roman.
Mircea Rusu a renunțat la cariera artistică, candidând la primăria din satul natal Band (județul Mureș), unde a devenit edil șef.
Un control la primăria condusă de el a scos la iveală un prejudiciu de 500.000 de lei, făcut printr-o metodă simplă, care nu avea cum să nu fie ușor descoperită. Banii încasați peste zi în casierie erau însușiți de Mircea Rusu și alți doi complici din primăria Band, în loc să fie depuși la Trezorerie.
Odată dovedită fapta, a urmat procesul la care Mircea Rusu s-a ales cu o condamnare de de câte doi ani pentru două fapte de complicitate.
Rusu mai avea o condamnare cu suspendare pentru abuz în serviciu, așa că instanța le-a contopit și a rezultat o pedeapsă cu executare de 3 ani, o lună și zece zile de închisoare.