- Publicitate -

A început aglomerația dinaintea Revelionului pe DN1 – Valea Prahovei. Rutele care te scapă de așteptatul în coloană

Aglomerația dinaintea Revelionului a început pe DN1, în Prahova, în zona stațiunilor montane, unde deja au început să se formeze coloane kilometrice.

- Publicitate -

Potrivit Centrului InfoTrafic al Poliției Române, traficul rutier este intens joi începând cu ora 13.00 pe DN 1 Ploiești-Brașov, în stațiunea Comarnic, unde pe sensul de mers către Brașov este formată o coloană de autovehicule în mișcare, de aproximativ 2 kilometri.

Pe același sens de mers se circulă îngreunat și în stațiunea Bușteni, unde coloana de vehicule este de 1 kilometru.

Se mai circulă în condiții de aglomerație și între stațiunile Predeal și Bușteni, pe sensul de coborâre Brașov către Ploiești, fiind formată coloană de autovehicule care se deplasează cu viteză redusă, de circa 5 kilometri.

Ne așteptăm ca valorile de trafic să crească în perioada următoare, motiv pentru care le recomandăm conducătorilor auto să acorde atenție tuturor manevrelor pe care le efectuează, să păstreze o distanță corespunzătoare în mers, care să le permită să frâneze în condiții de siguranță, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri care sunt prezenți la fața locului pentru fluidizare, să dea dovadă de respect față de ceilalți participanți la trafic și să nu se angajeze în depășirea coloanelor formate.

Îi sfătuim de asemenea să ia în considerare și folosirea rutelor alternative, calculând timpul destinației cu ajutorul aplicațiilor de telefon, respectiv:

  • DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești;
  • DN 73 Râșnov – Bran – Câmpulung – Pitești;
  • DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște;
  • DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.

Pe celelalte artere rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu (Valea Oltului), circulația se desfășoară în condiții de fluență.

Provocarea observatorul prahovean

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Temperaturi de primăvară, în weekend, la Ploiești. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

În timp ce la munte este așteptat un nou val de lapoviță și ninsoare, la Ploiești, în weekend, sunt anunțate temperaturi de primăvară. De...

Interviu cu medicul Cristian Vintilescu, proprietarul Mediurg: „Cea mai mare avere a unei firme sunt angajații”

Medicul Cristian Vintilescu este asociat în Prahova cu Centrul Medical Mediurg, un colos complex care cuprinde, printre altele, Spitalul de Recuperare „Sfântul Anton”, Mediurg,...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Temperaturi de primăvară, în weekend, la Ploiești. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

În timp ce la munte este așteptat un nou val de lapoviță și ninsoare, la Ploiești, în weekend, sunt anunțate temperaturi de primăvară. De...

Interviu cu medicul Cristian Vintilescu, proprietarul Mediurg: „Cea mai mare avere a unei firme sunt angajații”

Medicul Cristian Vintilescu este asociat în Prahova cu Centrul Medical Mediurg, un colos complex care cuprinde, printre altele, Spitalul de Recuperare „Sfântul Anton”, Mediurg,...

Accident în zona Halelor Centrale din Ploiești – FOTO

Accidentul rutier s-a produs, luni seară, în zona Halelor Centrale din Ploiești, după ce două auto au intrat în coliziune. Din fericire, evenimentul rutier...

Câți bani primesc tinerii șomeri care se angajează în 2024. Prima de instalare este de 12.500 de lei

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că acordă, prin Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, stimulente tinerilor care se angajează. Tinerii...

„Copiii ar trebui să beneficieze de prima consultație stomatologică odată cu apariția primului dințișor”. Interviu cu Dana Albert, medic specialist pedodont, RAD Medical Center

Vizita la medicul pedodont, specialistul care se ocupă de problemele dentare ale copiilor, este recomandată odată cu apariția primilor dințișori. Printr-o examinare regulată, micuții...
Emisiuni
- Publicitate -

Cât costă vacanța „de schi” în țară în cazul în care copilul chiar merge la schi

A început în Prahova săptămâna dedicată vacanței „de schi”, așa cum au denumit-o guvernanții. La ce preț se ridică o astfel de vacanță? Motivele...

Vrei să faci parte din forțele speciale de comando ale armatei române? Numărul de locuri disponibile, acte necesare și probele de concurs

Forțele pentru Operațiuni Speciale Române au anunțat că se fac înscrieri pentru posturile de soldat gradat profesionist în forțele pentru operații speciale. Depunerea dosarelor...

Subvenția pentru Rabla Plus scade la jumătate, de la 10.000 la 5.000 de euro. Vă mai tentează achiziția de mașini electrice?

În decembrie, reprezentanții Ministerului Mediului anunțau o posibilă reducere a eco-bonusul în Programul Rabla Plus cu 2-3000 de euro. Relansarea programului în 2024 vine...

Ce amenzi riscă românii care dau foc la resturile de vegetație

Se apropie primăvara, iar persoanele care stau la casă se vor apuca de curățenie prin curte. Astfel, tot mai mulți oameni aleg să dea...

Marian Godină reacționează la melodia Macarena a Erikăi Isac: „Mă întreb, dragi femei, cu cine […] vă întâlniți voi și mai ales unde?”

​Polițistul Marian Godină a avut o reacție pe Facebook în legătură cu melodia momentului, „Macarena”, cântată de Erika Isac, care în patru zile de...
Emisiuni
- Publicitate -