Banii pe navetă pentru copiii care merg la școală în alte localități decât cea de domiciliu, vor fi primiți între 25 și 28 ale fiecărei luni. Elevii au obligația ca, lunar, să facă o cerere în acest sens, înaintată unității de învățământ, până pe data de 10, la fel, a fiecărei luni.
Plata pentru lunile februarie – decembrie se va efectua de către unitatea școlară în intervalul 25 – 28 ale lunii curente, pentru luna următoare. Pentru luna ianuarie, plata sumelor forfetare se va face în primele 5 zile lucrătoare, de la începerea cursurilor școlare. Pentru luna decembrie 2022, sumele forfetare se vor acorda în perioada 8-15 decembrie 2022, se precizează pe portalinvatamant.ro.
Distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea / Suma forfetară (lei/lună)
Pentru distanțele peste 50 de kilometri calculul se va face similar, prin suplimentarea cu 6 lei pe lună, pentru fiecare kilometru.
Suma forfetară poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicita suplimentarea fondurilor necesare transportului. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport.
