Elena Udrea a fost transportată de la Penitenciarul Târgșor la Spitalul Județean de Urgență Ploiești după ce joi în jurul prânzului i s-a făcut rău.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Prahova, solicitarea a fost făcută la ora 11.36 și anunța faptul că o femeie în vârstă de 49 de ani suferă de o stare postlipotimică.
La solicitare a fost trimisă o ambulanță cu medic. Echipajul medical a constatat că femeia este conștientă și stabilă hemodinamic.
Pacienta a fost transportata la Unitatea de Primiri Urgențe Ploiești pentru investigații suplimentare.
Incidentul are loc la două zile după ce ÎCCJ a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de Elena Udrea în dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată la şase ani de închisoare și pentru care se află în Penitenciarul Târgșor. Decizia judecătorilor nu este definitivă.