spot_img
- Publicitate -

Directorul Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din CNAIR, Florea Dascălu, a fost reținut pentru de luare de mită

Data:

Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis arestarea preventivă a lui Florea Dascălu, acesta fiind acuzat de luare de mită, trafic de influență în formă continuată și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

- Publicitate -

DNA: ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus începerea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 octombrie 2022, a suspectului DASCĂLU FLOREA, director al Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de: luare de mită; trafic de influenţă, în formă continuată (7 acte materiale); permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (5 acte materiale).

În perioada mai – 22 octombrie 2022, Florea Dascălu, în calitatea sa de director, ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani şi alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să îşi exercite influenţa pe care o avea asupra unor funcţionari publici şi privaţi, promiţând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activităţii comerciale a administratorului respectiv (câştigarea de contracte şi lucrări de estetică rutieră şi deszăpezire).

Tot în contul sumei menţionate şi al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziţia aceluiaşi administrator mai multe date nedestinate publicităţii, informaţii menite să îi asigure câştigarea unor licitaţii organizate de CNAIR.

Mânânc ce vreau și nu am burtă. Reclamă falsă cu Carmen Brumă

Observatorul Prahovean continuă campania de demascare a reclamelor false care fac tot mai multe victime în rândul populației. Invazie de reclame false Imaginea vedetelor este folosită...
- Publicitate -

Astfel, pentru demersurile descrise, suspectul Dascălu Florea ar primit, în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei şi foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei şi foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârşirea infracţiunii flagrante.

Conducerea CNAIR a luat act de reţinerea pentru 24 de ore a directorului pentru intreţinere al CNAIR, Florea Dascalu şi propunerea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia.

În funcţie de hotătârea instanţei privind solicitarea DNA în această speţă şi în conformitate cu legislaţia muncii, se va lua o decizie privind suspendarea din funcţie a directorului Florea Dascălu.”

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Legătura dintre Putin, Trump și pantofii care te scapă de dureri

Site-urile multor ziare și televiziuni, considerate de încredere, conțin...

Mânânc ce vreau și nu am burtă. Reclamă falsă cu Carmen Brumă

Observatorul Prahovean continuă campania de demascare a reclamelor false...

90% din banii europeni, destinați școlilor în comunele din Prahova

Doar 23 de localități prahovene din totalul de 104...

Școală europeană la Târgoviște. Ploieștiul a ratat fondurile

Observatorul Prahovean publică astăzi ultimul episod din seria dedicată...

Orașele din Prahova care au atras cei mai mulți bani europeni

Peste 140 de milioane de euro, acesta este gradul...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Anamaria Gavrilă se va retrage în favoarea lui Simion

Candidatul POT la prezidențiale, Anamaria Gavrilă se va retrage...

Vi s-a aprobat creditul! Noi ”țepe” prin telefon

În ultima perioadă s-au intensificat tentativele de fraudă cibernetică...

Legătura dintre Putin, Trump și pantofii care te scapă de dureri

Site-urile multor ziare și televiziuni, considerate de încredere, conțin...

Polițistul pensionar, căzut din tren la Câmpina, a decedat

Bărbatul  de 50 de ani, fost polițist, care a...

Cea mai rece dimineață din martie. Câte grade au fost la Ploiești

Prima parte a lunii martie a fost dominată de...
- Publicitate -

Emisiuni

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...
- Publicitate -

Vox Publica

Pe lângă Gavrilă de la POT Dăncilă era TOP :)

După ce ”presedintele (ne) ales” Călin Georgescu a fost...

Polițeanu rezolvă parcările în Ploiești cu… avertismente

Este ceva vreme de când, periodic, Poliția Locală împarte,...

Răzbunarea lui Călin Georgescu

După ce România a avut parte de tot soiul...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Polițistul pensionar, căzut din tren la Câmpina, a decedat

Bărbatul  de 50 de ani, fost polițist, care a...

Accident pe DN1, la Păulești. Șoferii evită coloana pe câmp

Traficul rutier se desfășoară cu dificultate miercuri în jurul...

Marea cârpeală a străzilor din Ploiești. De ce vă bateți joc?

La începutul lunii martie a început cârpirea străzilor din...
- Publicitate -

Începe Festivalul artelor Nichita la Echinocțiu, ediția XX

Organizat de Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen...

O casă a ars la Provița de Jos. Cauza incendiului

Un incendiu violent a izbucnit marți după amiază în...

Transporturi agabaritice, de peste 120 de tone, în Prahova

Trei transporturi agabaritice vor pleca în această seară din...