Joi dimineață, la 112, a fost înregistrat un apel în jurul orei 10.00, care anunță un izbucnirea unui incendiu într-o locuință situată pe strada Armașilor din Ploiești.
La fața locului ISU Prahova a mobilizat două echipaje de pompieri, o descarcerare, o autoscară de intervenție la înălțime, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.
Citește și: Incendiu într-un apartament de pe strada Armașilor din Ploiești
Ajunși în zona indicată de apelantul la 112, pompierii au constatat că solicitarea nu se confirmă.
În urma investigațiilor, pompierii au aflat că apelantul este o adolescentă în vârstă de aproximativ 15 ani. Aceasta a văzut în geamul unui apartament din zonă reflexia flăcării de la rafinăria Lukoil, motiv pentru care a crezut locuința a luat foc și a apelat 112.
Reprezentanții ISU Prahova au precizat pentru Observatorul Prahovean că apelul din această dimineață nu va fi sancționat de autorități, pentru că nu a fost provocat cu rea-intenție.
