- Publicitate -

Fii sportiv! Aruncă la coș! Mesajul liceenilor de la CNNG Câmpina, pentru cei care confundă strada cu o pubelă de gunoi

Un mesaj cel puțin amuzant a fost scris de către elevi ai Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, chiar pe asfaltul din fața unității de învățământ. „Fii sportiv, aruncă la coș!” este un prim îndemn.

La câțiva metri distanță, la fel, desenat un coș de baschet, fix în apropierea unei pubele de gunoi.

Mesajul tinerilor este unul evident. Vor ca din ce în ce mai mulți localnici să înțeleagă că strada nu este pubelă de gunoi, iar deșeurile nu trebuie abandonate pe unde nimerește fiecare.

Citește și: Performanță la Colegiul Național IL Caragiale din Ploiești. Trei liceeni au fost admiși la Universitatea Sorbona

Asta dacă oamenii își doresc curățenie pe spațiul public  și un nivel de civilizație, demn de orașe „ca afară”.

Mesajul inedit este unul menit să ridice nivelul de conștientizare al oamenilor legat de „mizeriile” abandonate pe jos. Atât de către pietoni, cât și de șoferi needucați, cărora le este lene să caute un loc amenajat unde să își arunce gunoaiele din mașină.

Dacă va funcționa acest mesaj, nimeni nu știe. În orice caz, merită încercat și, poate, scris pe mai multe trotuare din municipiul Câmpina.

 

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Cine credeți că este de vină pentru că Ploieștiul a rămas fără apă caldă?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Mai noi ori mai vechi? – VIDEO

Bună ziua! Despre filmul mai vechi pe care vi-l propun pentru astazi, mi-ar plăcea să cred că ar trebui să fie subiect de studiu...

Un tânăr din Prahova, fără permis de conducere, a furat mașina tatălui a provocat un accident și a fugit de la fața locului

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Bălțești este cercetat penal după ce a furat cheile autoturismului tatălui său, deși nu are...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Mai noi ori mai vechi? – VIDEO

Bună ziua! Despre filmul mai vechi pe care vi-l propun pentru astazi, mi-ar plăcea să cred că ar trebui să fie subiect de studiu...

Un tânăr din Prahova, fără permis de conducere, a furat mașina tatălui a provocat un accident și a fugit de la fața locului

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Bălțești este cercetat penal după ce a furat cheile autoturismului tatălui său, deși nu are...

Un director din CJ Iaşi a picat examenul pe care l-a organizat pentru el. Îşi stabilise singur tematica şi era unicul candidat

Un director din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi şi-a organizat singur concursul pentru un post și l-a picat cu brio. O situație absolut halucinantă la Iași. Directorul...

Serviciul Evidență Informatizată a Persoanelor, închis pe 15 august la Ploiești. Program special la Starea Civilă

Serviciul Evidență Informatizată a Persoanelor, din cadrul Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești, va fi închis luni, 15 august 2022, când...

În zilele caniculare, navetiștii prahoveni circula cu microbuze fără aer condiționat. Răspunsul primit de un călător care a cerut explicații șoferului

În ultimele săptămâni județul Prahova a fost lovit de temperaturi caniculare, disconfortul termic fiind accentuat mai ales după orele amiezii. În aceste condiții, sute sau...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -