Șase persoane au fost audiate marți la sediul Poliției Prahova într-un dosar de de tăiere de arbori, fără drept, furt de material lemnos și șantaj.
Citește și: Percheziții marți dimineață în Prahova într-un dosar de șantaj, tăiere ilegală de arbori și furt de lemne
Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, au efecuat marți cinci percheziții domiciliare, în două comune din județul Prahova, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de tăiere de arbori, fără drept, furt de material lemnos și șantaj.
Au fost puse în aplicare șase mandate de aducere.
Din cercetări, a rezultat faptul că, în perioada ianuarie –mai doi bărbați, cu vârstele de 28, respectiv 33 de ani, ar fi tăiat, fără drept și sustras, de mai multe ori, arbori atât din fondul forestier de pe raza comunelor Jugureni, Călugăreni și Vadu Săpat, cât și din afara lui.
Totodată, unul dintre cei doi bărbați ar fi obținut sume de bani, pe nedrept, de la diferite persoane drept despăgubire pentru că ar fi sustras material lemnos provenit din arborii tăiați de cei doi.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe motoferăstraie, dar și alte bunuri susceptibile să fi fost folosite la comiterea infracțiunilor.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova șă de cel al Jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab” Ploiești.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
