- Publicitate -

Un angajat al rafinăriei Vega din Ploiești a fost găsit mort de colegii de muncă

Un angajat al rafinăriei Vega din Ploiești a fost găsit mort de colegii de muncă. El a fost declarat dispărut la finalul schimbului de noapte cu o zi înainte. Polițiștii au deschis o anchetă.

Comunicatul companiei:

- Publicitate -

În cursul dimineții de 4 iunie, la finalul schimbului de noapte, un operator chimist din cadrul rafinăriei Vega Ploiești a fost declarat dispărut de colegi.

Imediat, colectivul rafinăriei a demarat procedurile interne de căutare a colegului dispărut, concomitent cu notificarea autorităților. Acestea au preluat speța și au desfășurat ample acțiuni de căutare în rafinărie.

- Publicitate -

În dimineața de 5 iunie, bărbatul de 51 de ani a fost găsit de un coleg în afara zonei sale de lucru, într-un spațiu care nu este destinat activității operaționale.

Reprezentanții rafinăriei au alertat cu celeritate autoritățile competente, care au constatat decesul și au demarat procedurile de cercetare specifice.

Menționăm că incidentul nu a fost generat de procesele operaționale curente, iar activitatea rafinăriei nu a fost afectată.

- Publicitate -

Compania este alături de familia îndurerată în aceste momente dificile și oferă sprijinul necesar autorităților, pentru finalizarea cercetărilor.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum s-a transformat pârâul Dâmbu în ”Delta” din Ploiești 

Ploile căzute în ultimele săptămâni au schimbat radical peisajul...

De ce sunt atât de mulți pescăruși în Ploiești. Sunt un pericol? Explicațiile unui biolog

Pescărușii au devenit, în ultimii ani, o prezență obișnuită...

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -