- Publicitate -

Studentă la UPG găsită dezbracată și rănită pe strada Industriei din Ploiești

O femeie în vârstă de 35 de ani, studentă la Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești a fost transportată la spital noaptea trecută după ce a fost găsită pe strada Industriei din Ploiești dezbracată și cu o rană la picior.

Potrivit IPJ Prahova, joi în jurul orei 03.00, polițiștii Secției nr. 4 de poliție Ploiești au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie este dezbrăcată și are o rană la picior, pe strada Industriei din municipiu.

- Publicitate -

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat în zona indicată iar cu ajutorul unui echipaj de jandarmi au reușit imobilizarea acesteia, care manifesta un comportament foarte agitat.

La fața locului s-a prezentat și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Prahova care i-a acordat îngriji medicale, ulterior fiind condusă la spital.

- Publicitate -

Din primele verificări a reieșit faptul că femeia în vârstă de 35 de ani, studentă în cadrul Universității Petrol Gaze Ploiești, în timp ce se afla în camera de cămin, s-ar fi autoaccidentat, ulterior părăsind incinta într-o direcție necunoscută.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -