- Publicitate -

Pericol pe DN 1, în Prahova. Bărbat depistat beat la volan după ce a fost reclamat de ceilalți șoferi

Un prahovean din Gorgota care circula haotic pe DN 1 este cercetat penal după ce a fost oprit în trafic și testat cu etilotestul.

Șoferul a fost oprit pe raza comunei Bărcănești duminică după amiază, în jurul orei 16.30.

- Publicitate -

Potrivit IPJ Prahova, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați despre faptul că pe DN1, direcția de deplasare Potigrafu către Ploiești, circulă un autoturism având o deplasare sinuoasă, fiind posibil ca șoferul să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

În baza sesizării, polițiștii au efectuat verificări în vederea depistării conducătorului auto, acesta fiind oprit la scurt timp pe DN 1, pe raza comunei Bărcănești și identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Gorgota.

- Publicitate -

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -