Un bărbat în vârstă de 73 de ani care s-a urcat băut la volanul mașinii a distrus noaptea trecută două mașini parcate pe strada Traian din Ploiești. După producerea evenimentului acesta a plecat de la locul accidentului fără încuviințarea organelor de Poliție.
Joi, „în jurul orei 22.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că pe strada Traian s-ar fi produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto implicat a plecat de la locul producerii acestuia.
Din primele verificări a reieșit faptul că, bărbatul aflat la volan, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian a pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme, care se aflau parcate, în afara părții carosabile.
După producerea accidentului soldat cu pagube materiale, conducătorul auto a plecat de la locul producerii acestuia, fiind identificat de lucrătorii Poliției Locale Ploiești pe strada Petuniei.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală, pentru prelevare de mostre biologice de sânge.
În cauză, bărbatului în vârstă de 73 de ani, din municipiul Ploiești i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.” au transmis reprezentanții IPJ Prahova.