- Publicitate -

Starea de alertă nu va mai fi prelungită după 8 martie. Anunțul președintelui Iohannis

Starea de alertă nu va mai fi prelungită după 8 martie. Anunțul a fost făcut astăzi de președintele Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri că a decis să nu mai prelungească starea de alertă după 8 martie.

”Valul 5 al pandemiei a fost depășit. E momentul să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situații. Am decis să nu mai prelungim starea de alertă după 8 martie” a declarat Iohannis. Știre în curs de actualizare.

Principalele declarații ale președintelui Iohannis:

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis, potrivit digi24.ro:

Bună ziua! Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în țară, iar valul cinci este aproape de a se încheia.

Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situații, decizii cu un impact major pentru viitor.

Am convocat astăzi o ședință de evaluare cu toți responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România. Ministerul Sănătății este cel care urmează să gestioneze în continuare evoluția epidemiei, care sperăm că se apropie de final.

Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate și explicate pe larg, în perioada imediat următoare, de autoritățile abilitate.

Dragi români, se împlinesc doi ani de la debutul pandemiei de COVID-19, doi ani foarte grei, în care existența noastră a fost modificată radical.

Peste 63.000 de români au pierdut lupta cu boala, lăsând în urma lor un gol uriaș și nenumărate familii îndoliate. Aceste cifre exprimă multă suferință, sunt reflecția unor tragedii care au produs urme adânci.

Ultimii doi ani au adus multe provocări, care ne-au influențat în cele mai diferite moduri: răspândirea accelerată a virusului, izolarea, presiunea pusă pe sistemul sanitar, închiderea școlilor, afectarea mai multor sectoare din economie, diminuarea interacțiunilor sociale, toate acestea au avut un impact negativ și ne-au ridicat nenumărate bariere.

O perioadă de mari sacrificii pentru români, dar, în același timp, o perioadă în care am descoperit noi valențe ale solidarității, ale spiritului civic, ale dedicării și implicării.

Nu am fi putut însă răzbi fără intervenția concertată și susținută a autorităților, care au trebuit să gestioneze o criză sanitară istorică, în pofida unor deficiențe acute, cauzate de lipsa reformelor sistemice tocmai în domeniile de care aveam mai mare nevoie.

Faptul că astăzi putem vorbi de o nouă etapă, care înseamnă cel puțin finalul acestui val pandemic, se datorează în bună parte și măsurilor eficiente de prevenție adoptate de autorități.

În mod evident, nu am fi putut reuși fără responsabilitatea cetățenilor, fără solidaritatea românilor care, în marea lor majoritate, au înțeles și au respectat regulile. Le mulțumesc în mod special pentru acest lucru!

Doresc să mulțumesc încă o dată și medicilor, asistenților medicali, infirmierilor, farmaciștilor și tuturor celor care au fost permanent în prima linie în lupta cu virusul și au făcut dovada dedicării și a profesionalismului desăvârșit.

Mobilizarea exemplară a sistemului sanitar, în ciuda vulnerabilităților majore cu care acesta s-a confruntat, a fost impresionantă.

Pandemia ne-a învățat și lecții pe care trebuie să le valorificăm, și poate cea mai importantă este cea a solidarității: am oferit ajutor celor aflați în nevoie și am primit sprijin de la partenerii europeni atunci când noi ne-am confruntat cu probleme majore.

Colaborarea europeană și internațională în domeniul științific a permis înțelegerea mai aprofundată a acestui virus nou și a făcut posibilă, într-un timp record, descoperirea vaccinurilor și a medicamentelor care pot preveni și trata această boală severă.

Nu în ultimul rând, am învățat să prețuim sănătatea noastră, dar și pe a celor dragi, am învățat să ne protejăm, să prevenim, să luăm decizii responsabile și să le respectăm.
Ultimii doi ani ne-au demonstrat că trebuie să învățăm să trăim în acest context epidemiologic, să ne adaptăm și să punem în valoare oportunitățile existente, pentru a fi capabili să oferim îngrijirea și protecția de care are nevoie comunitatea.

Ceea ce vreau să subliniez este că rămânem vigilenți și pe mai departe. Obiceiurile bune de prevenție, dobândite în ultimii doi ani, trebuie menținute.

Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm și să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus.

Pandemia ne-a arătat că sănătatea trebuie tratată întotdeauna ca o prioritate și din punctul de vedere al creșterii investițiilor, dar și al regândirii unor mecanisme, astfel încât sistemul sanitar să fie unul echitabil și capabil să răspundă eficient unor situații limită. Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

O zi la Karpatia Horse Show 2022. Festival, spectacol și bună dispoziție pentru toată familia

De când mă știu mi-au plăcut caii. Nu mă pricep la rase, nu mă pricep nici la cum trebuie să arate un cal „frumos”,...

Accident pe DN1B, la Ploieștiori. O minoră în vârstă de 10 ani a fost transportată la spital

Accidentul rutier s-a produs, luni seară, pe DN1B, pe raza localității Ploieștiori după ce două auto au intrat în coliziune. În urma impactului, o...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Traficanți de droguri, arestați preventiv. Rețeaua a fost destructurată (VIDEO)

Începând cu luna martie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. - S.T. Ploiești,...

O zi la Karpatia Horse Show 2022. Festival, spectacol și bună dispoziție pentru toată familia

De când mă știu mi-au plăcut caii. Nu mă pricep la rase, nu mă pricep nici la cum trebuie să arate un cal „frumos”,...

Accident pe DN1B, la Ploieștiori. O minoră în vârstă de 10 ani a fost transportată la spital

Accidentul rutier s-a produs, luni seară, pe DN1B, pe raza localității Ploieștiori după ce două auto au intrat în coliziune. În urma impactului, o...

Mihai Tonsciuc, ploieștean și consilier local: “Iulian Dumitrescu este vinovat pentru că nu avem apă caldă în Ploiești”

Mihai Tonsciuc, consilier local și ploieștean, a acceptat invitația de vorbi deschis despre ceea ce se întâmplă în Ploiești cu apa caldă. În cadrul...

„Nimeni nu mai vrea să lucreze într-un spital de stat. În doi ani, riscăm să rămânem fără medici pediatri!”

Nemulțumiri la Spitalul de Pediatrie din Ploiești. Periodic, părinții se plâng că așteaptă cu copiii bolnavi ore în șir la triajul de la UPU....
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -