Piloții unei aeronave a companiei Ryanair, care efectua un zbor pe ruta Milano-Otopeni, au anunțat duminică, cu puțin timp înainte de aterizare, un posibil incendiu la bord.
Aeronava avea la bord 151 de pasageri. Aceștia au fost debarcați în siguranță.
- Publicitate -
Reprezentanții Aeroportului Henri Coandă au anunțat că aterizarea aeronavei care efectua zborul RYR 8734 din direcția Malpensa s-a efectuat în siguranță la ora 15.28.
„Aeronava a fost parcată la o poziție izolată și cei 151 de pasageri aflați la bordul aeronavei au fost debarcați în siguranță”, au transmis aceștia.
- Publicitate -
Din declarațiile oficialilor aeroportului nu au fost găsite urme ale vreunui incendiu la bordul aeronavei.
Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București nu a fost perturbat.
Sursa: Antena3
- Publicitate -
