- Publicitate -

Imagini din casele escrocilor care s-au dat drept medici pentru a păcăli o femeie din Vălenii de Munte

O femeie din Vălenii de Munte a căzut victima unei rețele de escroci, care au acționat prin metoda ”accidentul”. Aceștia s-au dat drept medici și au convins-o să le plătească 21.000 de lei și 1.400 de euro pentru a-i salva viața fiului său. Imagini de la perchezițiile efectuate de polițiști și jandarmi, la finalul textului.

Comunicatul IPJ Prahova:

- Publicitate -

În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vălenii de Munte au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în orașul Urlați, județul Prahova, în orașul Titu și în comuna Potlogi, ambele din județul Dâmbovița, la persoane bănuite de înșelăciune.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie a.c., o femeie, în vârstă de 63 de ani, din Orașul Vălenii de Munte, ar fi fost contactată telefonic de persoane, care s-au prezentat în mod mincinos ca fiind reprezentanții unui spital, iar fiul acesteia ar fi suferit un accident rutier grav și i-ar fi solicitat și obținut de la aceasta 21.000 de lei și 1.400 de euro, în vederea acoperirii unor costuri medicale.

- Publicitate -

La sediul unității de poliție, au fost conduse, în vederea audierii, 5 persoane: 3 bărbați cu vârstele de 20, 28, respectiv 29 de ani, o femeie, în vârstă de 47 de ani și o minoră, de 16 ani.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate 5 telefoane mobile, 1.500 de lei și 500 de euro.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vălenii de Munte, în vederea documentării întregii activități infracționale.

- Publicitate -

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, precum și de cel al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești.

VIDEO:

FOTO:

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -