Trei persoane au ajuns la spital duminică noapte în urma unui accident rutier grav care s-a produs în giratoriul suspendat de la Blejoi. Una din victime a rămas încarcerată.
Vezi și: Accident grav duminică seară în giratoriul suspendat de la Blejoi. Imagini de la fața locului
Potrivit IPJ Prahova, din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că un tânăr de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN1 B, din direcția Ploiești către localitatea Blejoi a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă, lovind șanțul din beton, ulterior răsturnându-se pe plafon, pe banda de accelerare a DJ 102.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a două pasagere, ambele cu vârstele de 22 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
