- Publicitate -

5.000 de lei ar fi fost tariful pe care un inspector ANAF din Constanța l-a impus unui om de afaceri pentru a scăpa de un eventual control de fond la societate

Doi funcționari din cadrul ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța au recunoscut că au luat mită în timpul unui control fiscal. Cum contabilii i-au spus că totul este în ordine în firma lui, omul de afaceri a sesizat ofițerii anticorupție.

Probele din dosar i-au contrazis, într-un final cei doi funcționari solicitând încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA.

- Publicitate -

La prima întâlnire, cei doi funcționari ANAF – Mihai Bușu și Stere Anagnoste – au transmis reprezentanților societății că există inadvertențe în declarațiile 394 cu anumiți clienți și furnizori începând cu anul 2018, iar diferența de TVA este foarte mare.În data de 18 octombrie la sediul firmei de contabilitate, Inspectorii ANAF au stabilit o nouă întâlnire.

În timpul discuțiilor purtate la sediul firmei de contabilitate, inspectorul fiscal Mihai Bușu a făcut semn unuia dintre angajații firmei de contabilitate să îl însoțească în baie.

- Publicitate -

„L-a tras ușor în baie și i-a spus că el nu pune botul la o sticlă de whisky și că poate ajuta societatea, dar trebuie să primească ceva. A indicat și suma, respectiv 4-5 mii de fiecare. I-a spus că el «ia doar de la noi», adică de la firma de contabilitate și nu de la ei, adică de la administratori. Inspectorul Bușu i-a spus că ajutorul va consta în închiderea inspecției fără a fi declanșat controlul de fond”, a declarat unul dintre martorii prezenți la întâlnire.

După plecarea inspectorilor ANAF, omul de afaceri Zoltan Gorun a fost anunțat de contabili că inspectorul Bușu le-a cerut să le pregătească câte două plicuri cu 5.000 de lei.

A doua zi, pe 19 octombrie, cei doi funcționari ANAF au venit  să continue activitatea de control, nebănuind că întâlnirea este monitorizată de DNA.

- Publicitate -

Citește și: Castelul Peleș a primit factura la gaze. Cât costă să încălzești 162 de camere?

Aceștia s-au întâlnit cu angajații firmei de contabilitate, iar persoana în care inspectorul Bușu avea încredere i-a întins cele două plicuri cu bani.
Când au ieșit din încăpere, cei doi inspectori au fost întâmpinați de ofițerii anticorupție.

Cele două plicuri în care se aflau 8.000 de lei au fost găsite în dosarul cu documente, cu care funcționarii au plecat de la control.

- Publicitate -

Procurorii DNA le-au stabilit celor doi inspectori câte o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare, interzicându-le dreptul de a mai profesa în cadrul ANAF timp de doi ani.

Condamnarea inspectorului Stere Anagnoste a fost validată de Tribunalul Constanța pe 17 septembrie. Pe 25 ianuarie, judecătorii se vor pronunța și asupra acordului de recunoaștere prin care a fost stabilită pedeapsa inspectorului Bușu.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -