- Publicitate -

Efectul pensiilor majorate cu 10%. Pensionarii din Ploiești, beneficiari de ajutor de încălzire, trebuie să-și reactualizeze datele cu privire la venit la ASSC

Majorarea pensiilor cu 10% nu este doar un motiv de bucurie, ci și un drum în plus, în luna ianuarie, la Serviciul ajutoare încălzire din cadrul ASSC Ploiești, pentru reactualizarea datelor cu privire la venit. Regula se aplică numai în cazul persoanelor care constată că majorarea venitului influențează cuantumul ajutorului de încălzire primit.

Luna ianuarie 2022 a adus o majorare a pensiilor cu 10%, iar persoanele care au un venit de până la 1600 de lei beneficiază și de un ajutor social până la completarea sumei astfel încât să se ajungă la valoarea de 2200 de lei.

- Publicitate -

Pensionarii din Ploiești ale căror pensii au fost majorate trebuie să comunice la ASSC dacă prin mărirea veniturilor constată vreo modificare a cuantumului ajutorului pentru încălzire sau dacă, prin majorare, depășesc suma stabilită pentru a beneficia de ajutorul de încălzire.

„Suplimentul acordat până la suma de 2200 de lei nu se ia în calcul la acordarea ajutorului pentru încălzire. În schimb persoanele care au beneficiat de majorarea pensiei cu 10%, dacă vor constata că s-a modificat cuantumul pentru ajutorul de încălzire trebuie să anunțe acest lucru la ASSC în luna ianuarie, pe măsură ce primesc cuponul de pensie”, a precizat Dan Dinu, directorul ASSC Ploiești.

- Publicitate -

Cel mai elocvent exemplu este în cazul pensionarilor cu pensii sociale, respectiv cele care în luna decembrie au fost de 800 de lei. În luna ianuarie 2022, această categorie de pensionari beneficiază de o pensie majorată al cărui cuantum este de 1.000 de lei.

Un pensionar care avea în luna decembrie 2021 o pensie de 800 de lei se încadra la o compensare lunară de 50%. După majorarea pensiei din luna ianuarie 2022, când pensia socială devine 1.000 de lei, compensarea lunară pentru ajutorul de încălzire scade la 40%.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Si pentru asta, ÎN PLINA ASCENDENȚĂ A VALULUI 5 AL PANDEMIEI, trebuie ca o gramada de pensionari sa se deplaseze la ASSC. Chiar nu se putea gasi (si) o varianta online, de exemplu ? In loc sa protejam aceasta categorie sociala, o expunem unui risc inutil, doar pentru niste „hârțăgorie”. Pe urma ne vaitam ca iar sunt spitalele pline si sunt multe decese in randul persoanelor varstnice…
    Alo, ASSC !!! Gasiti o modalitate care sa nu implice prezenta fizica la ghiseu ???

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -