- Publicitate -

Șofer beat și cu permisul anulat, reținut după ce a produs un accident în Prahova și a fugit de la fața locului

Sâmbătă seara în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, autoturismul pe care îl avea staționat în dreptul locuinței, a fost acroșat de un alt autoturism, conducătorul acestuia părăsind zona după producerea avariilor.

În urma verificărilor efectuate,  conducătorul auto a fost identificat și depistat ca fiind un bărbat în vârstă de 37 de ani din comuna Cornești, care figurează în bazele de date cu permisul de conducere anulat.

- Publicitate -

Totodată, cu ocazia testării cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

Având în vedere aspectele constatate, fața de bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore urmând să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

- Publicitate -

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis de conducere.

foto caracter ilustrativ

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -