Atahan Agrili, medic ORL, specializat în rinoplastie: „Operația rezolvă atât aspectul estetic, cât și traumatismele sau deviația de sept. Poate fi o alegere sau o necesitate”(VIDEO)

0

Rinoplastia este acea intervenție chirurgicală ce are ca scop atât modificarea din punct de vedere estetic a nasului, cât și reglarea unor probleme de sănătate cum ar fi deviația de sept sau cornetele înfundate. Medicul ORL, Atahan Agrili, specializat pe ceea ce înseamnă operații de rinoplastie, a vorbit despre riscurile, dar și beneficiile unei astfel de intervenții de remodelare a nasului. Mai exact, când se recomandă, care este procedura ce trebuie urmată ante și post operator și cum se „personalizează” fiecare intervenție în funcție de fizionomia pacientului pentru ca rezultatul să fie optim.

În cadrul emisiunii Observatorul Prahovean LIVE, medicul Atahan Agrili, a explicat că rinoplastia este, de cele mai multe ori, o necesitate. Specialistul turc a completat că rinoplastia nu doare, simetria facială este restabilită, iar recuperarea este rapidă.

Sunt câteva lucruri pe care, într-adevăr, pacientul trebuie să le ia în calcul post operator, cele mai importante fiind evitarea purtării ochelarilor, renunțarea la protecții solare dacă intervenția chirurgicală se face vara, dar și stoparea activităților fizice grele pe o anumită perioadă de timp.

Același specialist turc, cu o vastă experiență în ceea ce privește operațiile de rinoplastie, a mai explicat că intervenția este una minim-invazivă, ce poate fi efectuată atât pentru scopuri estetice, cât și pentru a îmbunătăți calitatea funcției respiratorii a pacientului.

Rinoplastia poate schimba dimensiunea, forma sau proporțiile nasului. Se poate face pentru a repara deformările de la o leziune, pentru a corecta un defect congenital sau ameliora  dificultățile de respirație. Pacientul, odată efectuată o astfel de intervenție, nu își schimbă doar aspectul fizic, ci se schimbă și din punct de vedere psihic. Capătă mult mai multă încredere în propria persoană, stima de sine crește, apare un plus valoare în carieră, dar și succes și mai multă putere la locul de muncă.

Principalul avantaj după o operație de rinoplastie este că recuperarea este rapidă, pacientul putând să revină la o viață normală într-un timp foarte scurt. Întotdeauna o astfel de intervenție trebuie făcută de un chirurg impecabil, fiindcă vorbim de două aspecte extrem de importante: cel estetic și cel funcțional.

Femeile pot recurge la o astfel de operație, conform spuselor medicului Atahan Agrili, începând cu vârsta de 16,17 ani, iar bărbații începând cu vârsta de 17,18 ani. Intervenția de rinoplastie, a explicat medicul Agrili, poate fi făcută și la vârste înaintate, însă, evident, calitatea pielii nu mai este la fel ca în tinerețe.

Operația de rinoplastie este una dintre cele mai populare intervenții chirurgicale estetice efectuate în fiecare an.

Interviul a fost realizat cu sprijinul www.tratamente-turcia.ro

Înregistrarea emisiunii ce l-a avut ca invitat pe medicul ORL, Atahan Agrili, specialist în rinoplastie poate fi urmărită aici:

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău