- Publicitate -

David, fratele gemenilor decedați, este acum alături de verișorii din partea tatălui. Înmormântarea frățiorilor lui va avea loc în comuna Drăgănești

David, frățiorul cel mare al lui Beatrice și Moise, gemenii căzuți de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești, se află acum alături de verișorii lui din partea tatălui. Tată care acum încearcă  să obțină custodia copilului. David nu va trăi în niște condiții foarte bune, date fiind lipsurile financiare ale familiei tatălui, însă, ce este cu adevărat important, va fi ÎN SIGURANȚĂ!

Mobilizarea pentru ajutorarea lui David este una extraordinară. Oameni din toate colțurile țării sar în ajutorul copilului care a fost martor neputincios la decesul frățiorilor lui mai mici. Se pare, băiatul duce lipsă de hăinuțe potrivite vârstei lui, iar astăzi, când a fost dus la medicul de familie, a fost nevoit să încalțe o pereche de adidași mult prea mică pentru piciorușele sale.

- Publicitate -

Între timp, străbunica este cea care se ocupă de formalități și înmormântarea celor doi micuți, care și-au găsit sfârșitul într-un mod atât de tragic. Beatrice și Moise au fost azi ridicați de la morgă și vor fi înmormântați în comuna Drăgănești, Prahova, străbunica împrumutându-se de bani pentru funeralii. Locul de veci, străbunica îl avea pentru ea, neputându-se gândi vreo secundă că aici vor ajunge strănepoții ei de doar 2 anișori.

foto  Facebook Marilena Macovei

- Publicitate -

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -